Eveniment

Daniel Stanciu a renunţat la funcţia de director de marketing şi vânzări de la Bayer, unul dintre cei mai mari jucători din industria chimică şi farmaceutică, pentru a dezvolta afacerea cu vinuri a familiei, Serve

Daniel Stanciu

Daniel Stanciu

Autor: Florentina Niţu

26.07.2021, 09:00 1084

Daniel Stanciu, cu o experienţă de peste 15 ani în marketing şi vânzări, cea mai recentă poziţie fiind de director de marketing şi vânzări în cadrul Bayer, unul dintre cei mai mari jucători din industria chimică şi farmaceutică, se va ocupa de dezvoltarea afacerii familiei şi anume a producătorului de vinuri Serve. Anterior, el a lucrat în companii precum Syngenta, Summit Agro, Dow Agrosciences sau Monsanto, toate cu activităţi în agricultură, având responsabilităţi de coordonare în depar­tamentele de vânzări şi marketing.  

„Serve înţelege modi­ficările stilului de viaţă al oamenilor şi îşi completează echipa cu un specialist cu experienţă în domeniul marketing şi vânzări, iar Daniel vine exact cu energia şi competenţele de care noi avem acum nevoie. Vom explora şi valorifica împreună soluţii adaptate nevoilor iubitorilor de vinuri“, a declarat Mihaela Tyrel de Poix, proprietar şi CEO al Serve.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO