Eveniment

Daniel Stanciu a fost numit noul director executiv al clubului Universitatea Cluj

Daniel Stanciu a fost numit noul director executiv al...

Autor: Departamentul Sport

28.10.2019, 16:50 127

Daniel Stanciu a fost prezentat oficial drept noul director executiv al clubului Universitatea Cluj. El va coordona activitatea executivă a clubului, urmând ca Adrian Falub să rămână manager sportiv, responsabil cu partea sportivă a echipei care în acest moment se află abia pe locul 13 în Liga 2. 

”Daniel va avea o funcţie administrativă. A fost alegerea clubului, dar poziţia mea rămâne la fel. Eu am venit pe un post de manager sportiv şi aşa va rămâne. Acum depinde când voi găsi un antrenor care cred că poate să facă echipa să promoveze în Liga 1”, a spus Adrian Falub, care a vorbit şi despre cum va fi primit de fani Daniel Stanciu, ţinând cont că a activat ultima dată la CFR: ”Nu cred că va fi primit foarte bine, dar cred că îşi asumă asta. N-am fost primit eu foarte bine, n-a fost primit Sabău foarte bine, oameni care au lucrat la clubul ăsta. Eu n-am fost niciodată omul care să periez suporterii. Îi respect foarte mult, dar n-am fost omul care să le spună că sunt cei mai buni şi cei mai frumoşi”.

Şi Daniel Stanciu se aşteaptă ca fanii să nu-l primească cu braţele deschide, dar spune că vrea să facă performanţă la ”U” Cluj, despre care era convins că e echipa fanion a oraşului şi când activa la CFR.

”Sunt pregătit pentru orice, pentru că am mai lucrat la cluburi de tradiţie, la care contează foarte mult tribuna, galeria, suporterii. U Cluj are un specific aparte, este clar că e echipa fanion a acestui oraş, echipa care trebuie să ţină cont în permanenţă de ce-şi doresc suporterii, dar trebuie să mergem mai departe. Mi-aş dori ca şi cei care au jucat sau au avut contact cu Universitatea Cluj să vină alături de noi, într-un fel sau altul, direct sau indirect. N-am activat doar la Universitatea sau la CFR. Am fost şi la Steaua şi la Dinamo. Pe mine mă interesează să fac performanţă, să-mi fac munca cât mai bine. Nu mi-a fost uşor, dar este un capitol închis pentru mine. Am luat decizia de a pleca de la CFR din motive personale şi cred că le-am explicat foarte bine la momentul respectiv. Pentru mine, în momentul când am părăsit un club, s-a închis subiectul. Sunt câteva cluburi în România cu specific aparte. Acest club aparţine oraşului şi face parte din viaţa de zi cu zi a oraşului. Când eram la CFR şi mă urcam într-un taxi, clar că mă apostrofa cineva, ba avea fanion cu U la oglindă. E clar că este foarte important”, a spus Daniel Stanciu la prezentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO