Eveniment

Daniel Chiţoiu pleacă de la Finanţe. Nu se înţelege de ce, dar nici ce a făcut cât a fost ministru

Daniel Chiţoiu pleacă de la Finanţe. Nu se înţelege...

Autor: Eliana Radulescu, Iulian Anghel

06.02.2014, 20:50 1491

Antonescu a infirmat explicit că demisia ministrului ar avea de-a face cu implicarea numelui soţiei acestuia – angajată a ASF – în dosarul Carpatica Asig, în care omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.

După o zi agitată, ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu şi-a anunţat aseară demisia din guvern motivând că se va dedica activităţii politice la partid, având în vedere că 2014 este un an electoral greu. El a preluat funcţia de secretar general al PNL.

Numele înlocuitorului său va fi cunoscut oficial astăzi, a anunţat Antonescu.

Liberalii decid astăzi soarta mai multor deţinători de portofolii ministeriale ce aparţin prin altgoritm PNL - în vreme ce şeful guvernului, social-democratul Victor Ponta, va fi la Soci, la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă.

În discuţie sunt Ministerul Finanţelor, părăsit aseară de Chiţoiu, Ministerul Sănătăţii, posibil Ministerul Economiei sau al Muncii, dar şi Ministerul Internelor, unde PNL trebuie să desemneze un titular în urma demisiei lui Radu Stroe. Sunt posibile şi rocade între ministerele PNL şi cele ale PSD.

Ipoteza înlocuirii lui Chiţoiu circula în mediul politic de mai multe zile, iar înlocuitor i-ar putea fi actualul ministru al sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu nu a confirmat ieri oficial astfel de ipoteze, dar a făcut-o indirect viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu,  care a spus că a existat o discuţie ca el să preia conducerea Ministerului Finanţelor, dar că a refuzat, iar viitorul titular al portofoliului ar putea fi actualul ministru al sănătăţii.

„Din ce ştiu la această oră, poziţia va fi preluată de Eugen Nicolăescu“, a spus ieri Olteanu, care provine din PNL, fiind susţinut pentru poziţia ocupată la BNR de către liberali.

Antonescu a susţinut aseară că nu i-a propus lui Olteanu poziţia de ministru al finanţelor şi că persoana căruia i-a făcut această ofertă a acceptat-o. El nu a spus însă despre cine este vorba.

Pe lângă problema de la Ministerul Finanţelor, liberalii mai urmează să completeze astăzi golul lăsat de plecarea lui Radu Stroe de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în urma scandalului provocat de prăbuşirea avionului în care au murit pilotul Adrian Iovan şi locotenentul medic Aura Ion.

Liberalii s-au reunit aseară într-o şedinţă, iar Crin Antonescu a susţinut că viitorul ministru de interne va fi decis la reuniunea de astăzi a partidului.

„Deciziile vor fi luate mâine (astăzi – n.n.). Deciziile, în măsura în care vor privi guvernul, cel puţin una, şi anume succesorul domnului Stroe la Ministerul de Interne, vor fi comunicate premierului. Am avut deja, cum aţi putut constata, o discuţie cu domnia sa, pentru că va fi plecat mâine la Jocurile Olimpice de Iarnă, de la Soci, Rusia, şi l-am informat, i-am adus la cunoştinţă cam cum se conturează lucrurile. Premierul este şi, dacă vor fi schimbări, va fi pus la curent şi vom face toate comentariile“, a spus el.

Întrebat dacă în discuţia cu Victor Ponta a nominalizat vreo persoană ca viitor succe­sor al lui Radu Stroe, Antonescu a negat.

„Nu discutăm aici vreun nume, eu nu am pomenit de niciun nume. Mâine toate aceste lucruri vor fi date.“

„Avem o Delegaţie Permanentă care va avea loc mâine şi Birou Politic în care se vor discuta foarte multe lucruri, de la activitatea miniştrilor, de la activitatea guvernului, a Parlamentului, până la perspectivele, obiec­tivele şi, acolo unde este cazul, mutările pentru perioada următoare. Vom discuta, vom lua decizii în această privinţă fără niciun fel de război“, a mai spus liderul PNL.

Acesta a mai afirmat că PNL, ca toate celelalte partide, se organizează la începutul unui an extrem de important din toate punctele de vedere, inclusiv electoral.

Pe de altă parte, o serie de lideri din PNL ar intenţiona să propună remanierea ministrului muncii, Mariana Câmpeanu, dar şi a ministrului pentru relaţia cu Par­lamentul, Mihai Voicu. În discuţie este şi numele ministrului economiei Andrei Gerea.

Premierul Ponta a spus ieri că a stabilit de comun acord cu Antonescu să comenteze pe marginea propunerilor de remaniere avansate de PNL sau despre rocade între ministere astăzi, după şedinţa liberalilor.

 

Rocadă PNL-PSD cu Oprea la MAI

Nominalizarea noului ministru de interne, post care ar fi vizat de vicepremierul Gabriel Oprea, deşi revine PNL, ar putea determina o rocadă de ministere între partidele din USL, respectiv MAI cu MApN.

În cazul în care s-ar opta pentru această variantă, iar Oprea ar prelua MAI din partea PSD, social-democraţii ar urma să cedeze, potrivit unor discuţii în acest sens, Ministerul Apărării liberalilor.

Astfel, liberalii ar urma să îl propună pentru portofoliul Apărării fie pe Corneliu Dobriţoiu, fie pe George Scutaru, conform surselor citate. Dacă această rocadă nu se face, numele vehiculat pentru Interne este cel al preşedintelui CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO