Eveniment

Danemarca renunţă la vaccinul anti-COVID Johnson & Johnson

Danemarca renunţă la vaccinul anti-COVID Johnson & Johnson

Autor: Andreea Tobias

03.05.2021, 19:56 4979

Danemarca renunţă la vaccinul anti-COVID Johnson & Johnson, invocând îngrijorări legate de posibilele efecte secundare grave. 

„Autoritatea daneză de sănătate a ajuns la concluzia că beneficiile utilizării vaccinului Johnson & Johnson nu depăşesc riscul de a provoca un posibil efect advers”, a declarat Autoritatea naţională de sănătate daneză, conform france24.

Prin urmare, Danemarca va continua campania de vaccinare fără vaccinul Johnson & Johnson.

Măsura vine după ce Danemarca a renunţat, luna trecută, şi la vaccinul AstraZeneca.

Lansarea vaccinului J & J a fost, de asemenea, întârziată în alte părţi ale Europei din cauza preocupărilor similare, deşi OMS şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) au autorizat ambele vaccinuri.

Excluderea vaccinului J&J ar putea întârzia campania de vaccinare în Danemarca cu patru săptămâni.

Autoritatea sanitară a declarat că va reevalua utilizarea atât a vaccinurilor J&J, cât şi a vaccinurilor AstraZeneca dacă situaţia se va schimba.

Din cei 5,8 milioane de locuitori ai Danemarcei, 11,5 la sută sunt complet imunizaţi şi 23,4 la sută au primit o primă doză.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO