Eveniment

Dacian Cioloş: Am pus bazele unor catalizatori: simplificare şi debirocratizare. Am venit cu un pachet de legi bazat pe transparenţă. Până acum strategiile au rămas pe hârtie

Dacian Cioloş: Am pus bazele unor catalizatori:...

Autor: Greta Bogdan

05.07.2016, 12:19 567
Premierul Dacian Cioloş a declarat că guvernul său, care a intrat într-o nouă etapă, de punere în practică a unor strategii, a lansat un program de dezvoltare în care a punctat reforme bazate pe transparenţă, menţionând că România are nevoie de repere în deciziile pe care le ia. 
 
Prezent la lansarea proiectului „România competitivă", proiectul care presupune o strategie de dezvoltare a ţării pe termen mediu şi lung, a subliniat că pentru a acţiona activ şi eficient, mai ales în contextul european actual, trebuie să ştim ce vrem de la noi înşine, acasă. „De cele mai multe ori, strategiile au rămas doar pe hârtie.  
 
Propunem să reflectăm asupra unui proiect pentru viitorul României, unul care să vină cu o viziune pe termen mediu şi lung, dar cu măsuri pe care să le aplicăm chiar de azi", a mai spus premierul. 
 
Ce a mai declarat Dacian Cioloş:
 
Mediul economic a început să se organizeze, iar pe parcursul acestui proces am realizat că dezoltarea economică este o formă de asumare a unui proiect de societate.  
 
- Proiectul vine cu propuneri şi răspunsuri care consolidează ţara în care vrem să trăim.
 
- Între timp au mai apărut aspecte noi, un context european complicat, iar noi trebuie să acţionăm şi să luăm decizii şi în funcţie de realităţile care apar.
 
- După aproape 10 ani de când facem parte din UE ştim acum care sunt datele problemei, care este contextul european, iar asta presupune să ştim ce ne asumăm.
 
- România beneficiază azi de cele mai ample strategii de securitate, iar asta ne obligă să facem tot ce ţine de noi.
 
-Transformarea de care avem nevoie este una mult mai profundă, trebuie să ne asumăm nişte valori şi principii.  
 
- Avem nevoie de asumarea de către decidenţii politici, sperând la o implicare directă în acest proiect.
 
- Guvernul a pus bazele acestui proiect prin care am acţionat pe anumiţi catalizatori, am acţionat acele butoane care declanşează în efect de domino pachetul de simpificare şi debirocratizare- alt mod de a face administraţie publică, am lansat un nou pachet de legi, o nouă paradigmă bazată pe transparenţa, am lansat facilităţi fiscale, am decis să eliminăm impozitele şi taxele pe salarii pentru cercetători.
 
 -Avem nevoie de o nouă legislaţie pentru învăţământul profesional dual, până la nivelul de tehnicieni superiori. 
 
- Ne dorim un document final care să reflecte dorinţele românilor, un set de priorităţi asupra cărora să existe un consens.

Premierul a anunţat că acest "proces de reflexie" pe care Guvernul îl lansează marţi este sprijinit de Preşedinţia României, Banca Naţională a României şi Academia Română, dar şi decidenţii politici trebuie să susţină un proiect de dezvoltare pe termen mediu şi lung.

În opinia sa, factorii decidenţi care se află astăzi "temporar în funcţii de decizie" trebuie să facă tot ce este posibil ca România să profite de şansa ivită în prezent.

 
  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO