Eveniment

Cutremur teribil de 6,4 grade în Albania. Bilanţul până acum este de 6 morţi şi peste 150 de răniţi

Cutremur teribil de 6,4 grade în Albania. Bilanţul...

Autor: Lacramioara Ivaz, Mediafax

26.11.2019, 10:52 163

Cutremurul cu magnitudinea de 6,4 grade, produs marţi dimineaţă în apropierea capitalei Tirana, a determinat moartea a cel puţin saşe persoane şi rănirea altor 150, conform informaţiilor transmise de autorităţile locale, citate de postul BBC.

Din rândul celor şase decese înregistrate până în acest moment, unul dintre acestea a fost provocat de sărirea printr-o fereastră a unui bărbat din cauza panicii, în oraşul Kurbin, iar un altul de încercarea unei bătrâne de a-şi salva nepotul, în oraşul Thumane, unde a mai murit încă o personă. Alţi trei oameni au decedat în oraşul Durres, situat în apropiere de epicentrul seismului.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Apărare din Albania a anunţat demersurile întreprinse de pompieri şi de forţele amate pentru a salva civilii prinşi sub clădirile prăbuşite în oraşul Durres. Conform estimărilor, mai multe persoane rănite sau decedate ar putea fi captive sub ruine.

Mişcarea seismică a fost resimţită în înreaga ţară, precum şi în Italia şi în oraşul Novi Sad din Serbia.

Un seism cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade s-a produs marţi dimineaţă în Albania, la aproximativ 40 de kilometri de capitala ţării, Tirana, conform site-ului Centrului Seismologic European – Mediteranean (CSEM). Cutremurul a avut loc la ora locală 03:54 (ora României, 04:54), în vestul Albaniei, la adâncimea de 30 de kilometri. Epicentrul seismului a fost la 10 kilometri nord de localitatea Durrës şi la 44 de kilometri vest de Tirana.

O replica cu magnitudinea de 5,4 grade s-a înregistrat la ora locală 6:08, (ora României, 7:08), la o adâncime de 10 km, având epicentrul la o distanţă de 47 de kilometri nord-vest de capitala Tirana şi la 27 de kilometri nord de localitatea Durres.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO