Eveniment

Cum vrea USR să reinventeze taxele pe muncă: Impozit pe venit zero pentru salariul minim, CAS progresiv şi scutire la plată până la 21 de ani. Salariul efectiv va creşte cu 20%

Cum vrea USR să reinventeze taxele pe muncă: Impozit pe...

Autor: Alex Ciutacu

21.02.2019, 13:02 50418

USR îşi propune să reinventeze economia dacă ajunge la guvernare şi propune mai multe reforme printre care reducerea taxelor pe muncă, măsuri fiscale pentru încurajarea investiţiilor productive şi repatrierea diasporei şi o reformă radicală a ANAF-ului, transmit reprezentanţii partidului în cadru unei informări de presă.

„Munca în România este extrem de taxată. Studiul Deloitte pune România pe locul 1 în Europa de Est. Trebuie o reducere substanţială a impozitelor pe muncă. (...) Vrem să menţinem cota unică dar să exxiste un prag sub care să nu se mai plătească impozite. Vrem să nu să mai impoziteze sărăcia. Vrem un impozit gradual, un CAS mai mic pentru tineri şi impozit pe venit zero pentru salariul minim”, explică Claudiu Năsui, deputat USR Bucureşti.

Membrii USR propun CAS progresiv în funcţie de vârsta. Astfel, ei vor ca tinerii de până la 21 de ani să fie scutiţi de CAS şi să contribuie gradual la pensie după această vârstă. Contribuţia  pentru pensii se va mări cu 5% pentru fiecare an până la cota standard de 25%, se arată în propunerile USR.

Mai mult, pentru a încuraja tinerii din provincie să se mute într-un oraş mai mare şi să se descurce, USR propune reducerea taxelor în primii trei ani pentru tinerii care se relochează.

„Vrem să îi ajutăm pe cei care vor să se mute dintr-un sat sau oraş în alt oraş mai mare. În primii 3 ani, spre exemplu, când cineva se mută din Bacău şi vrea un job în Cluj sau Bucureşti, în primii trei ani trebuie să plătească taxe cu 50% mai mici pentru a putea să se dezvolte. Pe termen lung, aceşti oameni ajung la salarii mari pe care le poţi impozita”, spune Andrei Caramitru, consilierul preşedintelui USR, Dan Barna.

Printr-o „chirurgie” aşa cum o numeşte consultantul Andrei Caramitru, Uniunea Salvaţi România îşi propune să regândească impozitarea şi taxarea încât salariile nete să crească cu 20% fără a creşte costurile pentru angajatori.

„Ambiţia noastră este de a creşte salariul cu 20% pentru toată lumea, fără să creştem costul efectiv de salarizare”, spune Năsui.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO