Eveniment

Cum sunt românii şi care sunt valorile lor la 100 de ani de la Marea Unire: 63% dintre români se declară mulţumiţi şi extrem de mulţumiţi de viaţa lor, au ca valori familia sau onestitatea

Studiu

Cum sunt românii şi care sunt valorile lor la 100 de...

Autor: Dragoş Dinu

29.11.2018, 21:41 2111

„Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri este un moment de revizitare a valorilor care ne definesc identitatea naţională, pentru a vedea unde suntem acum şi unde ne dorim să fim”, se arată într-un comunicat de presă al ISRA Center, o companie de cercetare de piaţă din România. 

Când vine vorba despre valorile românilor la 100 de ani de la Marea Unire, se poate spune că mai bine de jumătate dintre aceştia se declară mulţumiţi de viaţa lor din prezent, cei mai mulţi işi găsesc împlinirea în viaţa de familie sau au ca valori onestitatea sau sănătatea; nostalgia. „Îmi amintesc cu drag de perioada lipsită de griji a copilăriei”.

„Este surprinzător cum un aspect care ţine de trecut ocupă un loc atât de important în prezent, dar acest lucru îşi găseşte explicaţia prin faptul că nostalgia conţine un spectru mai larg de valenţe. Pe lângă emoţionalitatea pozitivă infuzată de lipsa de griji asociată copilăriei, nostalgia scoate la iveală şi un disconfort faţă de prezent. Pe de o parte, ne vorbeşte despre nevoia românilor de ancorare in siguranţa inspirata de trecut în contrast cu imprevizibilitatea adusă de abundenţa de opţiuni ce pictează realitatea de astăzi, sub amprenta revoluţiei digitale. Pe de altă parte, reprezintă vocea acelor români cu o situaţie financiară precară”, susţine Vasilica Andronic, Sociolog, ISRA Center

Potrivit studiului naţional realizat de ISRA, 89% dintre români declară că familia este cea mai importantă realizare din viaţa lor. În acelaşi timp, 82% dintre români se regăsesc în afirmaţia: „Îmi amintesc cu drag de perioada lipsită de griji a copilăriei”. 

Cu toate acestea, 63% dintre români se declară mulţumiţi şi extrem de mulţumiţi de viaţa lor, în general.

Cei mai mulţumiţi de viaţa lor sunt bucureştenii, persoanele cu vârsta de până la 35 de ani şi cu o educaţie superioară. „La polul opus se află persoanele cu vârsta cuprinsă intre 56-65 ani, persoanele cu un nivel scăzut de educaţie, persoanele cu venit personal mic şi locuitori din mediul rural”, se arată în studiu.

În topul valorilor menţionate spontan de români se află familia (25%), onestitatea (17%) şi sănătatea (15%). Onestitatea surprinde prin poziţia în top 3 comparativ cu alte valori (respect, munca) ceea ce pare a fi efectul unei stări de vigilenţă generalizate ca urmare a tumultului din ultimii 2 ani, observaţie evidenţiată şi susţinută şi în alte studii desfăşurate de ISRA Center în anul 2018.

În ceea ce priveşte încrederea interpersonală, studiul scoate la iveală un paradox.  Deşi majoritatea românilor declară că işi respectă cuvântul dat (81%) şi că sunt oneşti (71%), destul de mulţi români (63%) susţin că niciodată nu este bine să te încrezi prea mult în oameni 

ISRA Center, prezentă de peste 17 ani pe piaţa românească, a realizat studiu în luna Septembrie 2018, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1011 respondenţi, cu vârsta între 18-65 ani. Marja de eroare este de ±3.08% la un nivel de încredere de de 95%. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO