Eveniment

Cum se explică explozia de cazuri COVID-19 de marţi: Rata de pozitivare este ridicată, acest trend se va menţine

Medicul Valeriu Gheorghiţă şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, explică de ce noile cazuri COVID au sărit marţi de 11.000: „Nu are nicio legătură cu niciun congres, al niciunui partid”.

Medicul Valeriu Gheorghiţă a amintit că rata de pozitivare duminică a fost de aproximativ 20%, iar apoi s-au confirmat aproximativ 5.600 de cazuri: „Era de aşteptat ca a doua zi să fie raportat un număr aproape dublu de cazuri, ceea ce s-a şi întâmplat. Ne aşteptam ca astăzi să fie un număr aproape dublu de cazuri”.

Potrivit medicului, dacă într-o zi ai rată de pozitivare 20% şi a doua zi creşte numărul de teste efectuate, este evident că vom avea mult mai multe de cazuri: „Nu este o surpriză pentru noi că acum avem mai multe cazuri. Şi astăzi rata de pozitivare este crescută, de aproximativ 15%, ceea ce înseamnă că acest trend se va menţine şi în perioada următoare”.

La rândul său, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a spus că numărul mare de cazuri de marţi nu are nicio legătură „cu niciun congres, al niciunui partid”.

În weekenduri se fac mai puţine teste, luni se fac cele mai multe teste şi automat marţi cazurile sunt mai multe, a spus Pistol.

„Nu este primul weekend în care se întâmplă aşa ceva. Din punct de vedere epidemiologic, dacă doriţi să vedem efectele unei aglomerări, le vom vedea în decurs de 14 zile”, a adăugat Pistol.

Practic, în weekenduri nu lucrează toate laboratoarele, prelucrează luni testele, iar marţi cazuri noi cresc.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.