Eveniment

Cum s-a terminat sit-in-ul USR din sala de plen: Când s-au întors din stradă au găsit plenul sigilat

Cum s-a terminat sit-in-ul USR din sala de plen: Când...

Autor: Departamentul Politic

04.02.2017, 18:57 211

Trei nopţi consecutiv au stat cei de la USR, prin rotaţie, în sala de plen în semn de solidaritate cu protestele din stradă.

''De miercuri, de după şedinţa de plen de la 16:00, noi ocupăm sala de plen de la Camera Deputaţilor 24 de ore din 24. La fiecare şedinţă, le amintim colegilor noştri din PSD că nu trăim vremuri normale, că hoţia nu e normală, şi că nu are sens să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic. Le cerem să retragă ordonanţele. Le cerem să se dezică de grupul infracţional din interiorul PSD. Scene halucinante pentru cei din PSD/ALDE şi ceva minorităţi cumpărate. Lor nu le vine să creadă că mesajul românilor este aici, în cuibul lor, că nu mai au scăpare. Ei ne insultă, dar nu contează. Azi, de la microfonul plenului, un nimeni îmbufnat a zis că au auzit ei cum că se doarme în plen şi propune tăierea îndemnizaţiilor de cazare celor din USR. De râsul curcilor! Apoi a zis că miroase Chichirău. Da, frate, miroase Chichirău a libertate'', a relatat deputatul Cosette Chichirău.

Ei nu vor putea continua însă şi în această noapte.

''Din entuziasm au plecat din plen ca să împartă flori şi colegii care erau la sit-in lângă pupitru. Cînd s-au întors au găsit plenul sigilat. Tot noaptea ca hoţii. Revenim'', a povestit deputatul Cristian Ghinea pe Facebook.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO