Eveniment

Cu 16 mil. euro, cehii isi adjudeca Avioane Craiova

17.07.2008, 19:30 19

Compania ceha AERO Vodochody, detinuta de fondul de private equity Penta Investments, va prelua pachetul majoritar la Avioane Craiova, dupa ce oferta sa financiara de 16,3 mil. euro a fost desemnata drept cea mai buna de catre Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS).
"In perioada imediat urmatoare, comisia de privatizare va negocia, impreuna cu ofertantul declarat castigator, clauzele contractului de vanzare - cumparare pentru pachetul de 80,9% din capitalul social al Avioane Craiova", a anuntat ieri AVAS.
Autoritatea a primit oferte din partea Alenia Aeronautica (Italia), AERO Vodochody (Cehia) si INAV Bucuresti.
Oferta cehilor totalizeaza 16,3 milioane euro, din care 4,1 milioane euro reprezinta pretul pentru pachetul majoritar de actiuni la Avioane Craiova, iar 3,3 mil. euro asigurarea capitalului de lucru. De asemenea, firma se va angaja la realizarea unor investitii de 8,8 mil. euro, din care jumatate in primul an de la preluarea Avioane Craiova.
AERO Vodochody Cehia este cel mai mare producator de avioane militare cu reactie de antrenament, potrivit AVAS. Productia totala a companiei se ridica la peste 11.000 de avioane. Incepand cu anul 2000, compania a construit si peste 150 de elicoptere Sikorsky
S-76. Compania ceha a avut o perioada ca actionar gigantul american Boeing care in 1998 a investit 29 mil. dolari in Aero Vodochody. Americanii au renuntat insa in 2004 la pachetul de 35% din actiuni pe care il detineau in companie, pe care l-a vandut statului ceh.
In prezent, potrivit informatiilor de pe site-ul companiei, singurul actionar este fondul de private equity Penta care a preluat societatea la inceputul anului trecut. Fondul nu are operatiuni pe piata locala, dar, potrivit site-ului propriu, a preluat partea Slovaciei din proiectul combinatului de la Krivoi Rog la care statul roman, Ucraina si Slovacia sunt coproprietare. Romania a participat, incepand din 1987, la realizarea combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu continut de fier de la Krivoi-Rog, investitiile realizate fiind de circa 800 mil. dolari. In 2004, statul a imputernicit LNM Holdings sa negocieze, pentru partea romana, conditiile de finalizare a lucrarilor la combinat.
Dupa ce AVAS a anuntat ca va negocia cu AERO Vodochody vanzarea pachetului majoritar la constructorul de avioane local, actiunile Avioane Craiova au crescut puternic, cu aproape 62%, la deschiderea sedintei de ieri a pietei Rasdaq. Prima tranzactie cu actiunile Avioane Craiova a fost realizata la 15,9 lei, in urcare cu 17,78%, iar apoi pretul titlurilor a urcat vertiginos, pana la un maxim de 21,8 lei, respectiv cu 61,49% peste referinta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO