Eveniment

CSM va stabili miercuri care este poziţia instituţiei referitoare la pragul abuzului în serviciu

CSM va stabili miercuri care este poziţia instituţiei...

Autor: Oana Despa

04.07.2017, 13:54 60

"Eu sunt nemulţumită de ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Justiţiei. Trebuie să decidem un punct de vedere pentru CSM. Doamnul vicepreşedinte a declarat punctul său de vedere, diferit de cel al CSM. Mâine, după şedinţa disciplinară, ne vom întruni pentru a discuta despre pragul abuzului în servciu şi pentru a stabili un punct comun", a spus în şedinţa plenului Mariana Ghena.

"Să nu mă mai puneţi să răspund în faţa colegilor şi să nu mai vorbiţi în numele meu dacă nu am votat. Doamna Baltag a spus că reprezintă minoritatea, adica şapte judecători, şi că pragul trebuie să fie unul înalt", a spus judecătorul Bogdan Mateescu.

"Sigur că nu putem gândi altfel, acestea sunt deciziile CCR. Nu am spuns nimic despre o valoare a pragului", a replicat Gabriela Baltag, unul dintre reprezentanţii CSM prezenţi la dezbateri.

Al doilea membru care a participat luni la discuţii, Cristian Ban, a spus că nu a avansat sume, "ci numai criterii ale pragului".

"Confuzia nu foloseşte nimănui. În cadrul CSM am avut o singură dezbatere pe un proiect anterior, în aprilie. Nu am avut dezbatere pe propunerea Ministerului Justiţiei. Nu mai faceţi trimitere la opinia majoritară sau minoritară", a spus Lia Savonea.

La dezbaterea de luni, judecătorul Gabriela Baltag, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a spus că, la nivelul instituţiei pe care o reprezintă, părerile sunt împărţite. Un număr de şapte judecători susţin pragul, în timp ce alţi 10, nu. Vicepreşedintele CSM a spus, în cadrul dezbaterilor, că trebuie să fie o analiză mai amplă, subliniind că ar fi indicată o modificare a legislaţiei privind achiziţiile publice.

Ministrul Jusiţiei a apreciat că societatea civilă consideră că nu e nevoie de implementarea unui prag valoric privind abuzul în serviciu, în timp ce juriştii au o opinie total opusă.

Reprezentanţii Parchetului General (PG) au susţinut, în cadrul dezbaterilor de la Ministerul Justiţiei, legate de instituirea unui prag valoric privind abuzul în serviciu, că nu este nevoie de o astfel de limitare, în timp ce procurorii DNA cred că valoarea ar trebui să fie echivalentă cu salariul minim.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO