Eveniment

Criza Covid-19. România este în primele zece ţări la nivel mondial la numărul de cazuri, decese şi pacienţi la ATI

La nivelul UE, niciun alt stat membru nu înregistrează un nivel atât de mare al deceselor.

La nivelul UE, niciun alt stat membru nu înregistrează un nivel atât de mare al deceselor.

Autor: Georgiana Mihalache

14.10.2021, 10:00 364

Criza sanitară fără precedent prin care trece România în valul 4 de COVID-19 a dus ţara în primele zece state din lume la indicatori negativi cum sunt numărul de decese sau de pacienţi în stare critică, după cum arată clasamentul realizat de site-ul worldometers.info, care strânge informaţii publicate de autorităţi.

Astfel, pentru data de 12 octombrie, când s-a înregistrat cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19 de la debutul pandemiei – 442 de oameni, România a ocupat locul 3 în lume la acest indicator, după Statele Unite şi Rusia.

În ultimele şapte zile au murit peste 1.200 de români din cauza COVID, ceea ce plasează România pe locul cinci la nivel mondial.

România este în prima parte a clasamentului şi la alţi indicatori negativi, cum este numărul de cazuri – cu aproape 100.000 de oameni confirmaţi în ultima săptămână sau numărul de cazuri grave, cu peste 1.600 de pacienţi internaţi în ATI.

Iar medicii şi managerii se plâng de presiunea pe sistemul sanitar, după ce locurile pentru pacienţii infectaţi se epuizează imediat, ambulanţele făcând cozi în faţa spitalelor pentru a lăsa oamenii care au nevoie de oxigen sau de evaluare medicală.

La nivelul Uniunii Europene, niciun alt stat membru nu înregistrează un nivel atât de mare al deceselor. Raportat la ziua de

12 octombrie, când există date pentru toate ţările, după România care a avut 442 de decese a fost Germania, cu 93 de morţi de COVID, însă la o populaţie de patru ori mai mare. În acelaşi timp, România este pe penultimul loc la vaccinare, cu o rată de sub 30% din populaţie vaccinată cu schema completă. În ultimele zile, numărul persoanelor vaccinate cu prima doză, indicatorul care arată apetitul pentru imunizare, a mai crescut, fiind în medie la circa 25.000 de persoane vaccinate zilnic cu doza unu. Totuşi, numărul este mult sub capacitatea de vaccinare.

 

România în clasamente

► Locul 6 în lume la numărul de cazuri din ultima săptămână - 93.000 de persoane nou infectate

► Locul 5 în lume la numărul de decese din ultima săptămână - 1.200 de decese în total

► Locul 12 în lume la cazuri active în 12 octombrie – peste 150.000 de pacienţi

► Locul 10 în lume la numărul de pacienţi critici în 12 octombrie – peste 1.600

► Penultimul loc la vaccinare în Uniunea Europeană – 28% din populaţie vaccinată cu schema completă

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO