Eveniment

Creşte nevoia de recrutare a specialiştilor cu vârste de peste 45 de ani în România

Creşte nevoia de recrutare a specialiştilor cu vârste...

Autor: Dorin Oancea

28.07.2021, 12:00 516

Aproximativ 34% dintre specialiştii recrutaţi pentru poziţii de management de către compania de executive search Kapital HR în ultimii 2 ani au vârste cuprinse între 40-55 de ani, pe următoarea poziţie situându-se specialiştii cu vârste cuprinse între 33-40 ani, conform unei analize Kapital HR.

Astfel, deşi în spaţiul public predomină informaţiile conform cărora scade apetitul pentru recrutarea persoanelor cu vârste de peste 40 – 45 de ani în România, raportul de activitate Kapital HR al celor mai recenţi 2 ani indică o creştere a apetitului de recrutare pentru acest segment de vârstă.

“Lucrăm cu peste 150 de clienţi (preponderent multinaţionali) din diferite industrii de activitate şi recrutăm, în general, specialişti cu un nivel ridicat de senioritate pentru poziţii de management. În asemenea roluri sunt, de obicei, persoane în jurul vârstei de 40 de ani şi chiar destul de mult peste,” declară Alina Conu, co-fondator şi Managing Partner Kapital HR.

Un studiu recent realizat de Ipsos Interactive Services arată că 72% dintre angajatori afirmă că susţin angajarea în organizaţie a persoanelor de peste 45 de ani. Pe de altă parte, 59% din candidaţii de peste 45 de ani consideră că le este greu sau foarte greu să găsească un job cu experienţa avută la momentul respectiv. Conform aceluiaşi studiu, doar 1 din 4 candidaţi peste 45 de ani intervievaţi este angajat, comparativ cu 1 din 3 candidaţi sub 45 de ani intervievaţi.

„Persoanele care se încadrează la categoria 45+ reprezintă însă un segment important pe piaţa muncii din România”, completează reprezentantul Kapital HR.

Joburile de top management corespund de regulă persoanelor de peste 40 de ani (ex. HR Director, Finance Director). Pentru poziţiile de CEO, vârsta medie este de peste 45 de ani. Există însă şi joburi de top management unde media de vârstă este de peste 35 de ani, în industrii precum e-commerce, IT, media. Salariul mediu al unui manager de top este de peste 3.000 de Euro lunar, arată analiza Kapital HR.

Locul de muncă al acestor profesionişti este localizat în proporţie de 80% în Bucureşti, unde se află şi majoritatea business-urilor importante din ţară. Mobilitatea este limitată în contextul economic-social actual, însă în anumite industrii (ex. producţie) relocarea este mai des întâlnită. În general, la nivel de top management, mai ales în companiile multinaţionale, este mai des întâlnită relocarea străinilor pe poziţii de top management în companiile din România, afirmă specialiştii Kapital HR.

”Criza sanitară, evoluţiile economice recente şi noile politici de promovare a egalităţii de şanse au dus la creşterea apetitului pentru recrutarea persoanelor de 45+. Domeniile în care ne aşteptăm să crească recrutarea sunt cele cu responsabilitate privind sustenabilitatea şi mediul înconjurător (aşa numitele „green jobs”), rolurile legate de online şi digital, BPO (Business Process Outsourcing), marketing, consultanţă, domeniul juridic”, conchide Alina Conu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO