Eveniment

Cotă mai mare pentru energia electrică din surse regenerabile

Cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie va creşte anul viitor la 11,9% din consumul final brut de electricitate, de la 11,1% în anul curent, dar impactul în facturi se va menţine la nivelul actual, de 35 lei/MWh.

„ANRE a informat Guvernul, la data de 30 iunie 2014, cu privire la cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul 2015, la nivelul de 11,9%. (...) Impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică se menţine constant la nivelul celui considerat pentru anul 2014, respectiv de 35 lei/MWh, având în vedere că pentru atingerea obiectivului naţional nu sunt necesare eforturi suplimentare din partea consumatorilor“, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre a Guvernului. Proiectul de act normativ a fost elaborat de Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie.

Potrivit angajamentelor asumate de România faţă de Uniunea Europeană, ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie va trebui să ajungă în 2020 la 24%. Directivele europene prevăd ca în perioada 2015-2016 această cotă să fie de 20,59%.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.