Eveniment

Controalele ANMCS în spitale au scăzut pe măsură ce presiunea pe sistemul medical a crescut

Controalele ANMCS în spitale au scăzut pe măsură ce...

Autor: Andreea Tobias

02.10.2021, 12:38 76

Controalele ANMCS în spitale au scăzut pe măsură ce presiunea pe sistemul medical a crescut, susţine Secretariatul General al Guvernului, după scandalul demiterii de vineri. Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa nu a fost vizitat niciodată, susţine Guvernul.

Secretariatul General al Guvernului (SGG), în a cărui coordonare se află Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), face noi precizări despre acţiunile ANMCS în pandemie.

„Dificultăţile cu care se confruntă unităţile sanitare din toată ţara în lupta cu pandemia nu au fost străine niciun moment conducerii ANMCS, indiferent care a fost aceasta. Încă de anul trecut, spitalele şi-au modificat structurile şi circuitele pentru a putea face faţă afluxului din ce în ce mai mare, în urgenţă, al pacienţilor cu insuficienţă respiratorie gravă şi nevoie imperioasă de oxigenoterapie cu volume crescute. Astfel, situaţia fără precedent a făcut ca obiectul activităţii ANMCS – evaluarea tuturor categoriilor de unităţi sanitare din punctul de vedere al calităţii serviciilor de sănătate şi al siguranţei pacientului – să fie adaptat situaţiei. Aceasta, pentru că verificările ANMCS riscau să nu mai fie concludente şi să răpească personalului medical deja epuizat timpul pe care trebuie să-l aloce pacienţilor”, transmit reprezentanţii Guvernului.

Conform sursei citate, adaptarea a presupus suspendarea vizitelor de evaluare în vederea acreditării, pentru a face loc implicării în lupta cu pandemia. Condiţia a fost să se intensifice îndrumarea metodologică a unităţilor sanitare prin vizite de monitorizare tematică.

De aceea, de comun acord cu instituţia coordonatoare, Secretariatul General al Guvernului, s-a emis Ordinul preşedintelui ANMCS nr. 433/08.12.2020 privind monitorizarea tematică a unităţilor sanitare cu paturi înscrise sau acreditate în cel de-al doilea ciclu de acreditare. Această monitorizare tematică presupunea verificarea în teren a unităţilor sanitare, prin sondaj.

Primele teme stabilite pentru monitorizare s-au referit în special la riscurile generate de consumul crescut de oxigen, de suprasolicitarea reţelelor electrice şi de instalare a sindromului de epuizare a personalului medical.

Potrivit rapoartelor ANMCS, tuturor unităţilor sanitare care sunt în relaţie cu ANMCS (646 spitale, dintre care 378 publice şi 286 private) le-a fost trimisă o listă de acţiuni ce trebuie întreprinse pentru a diminua aceste riscuri.

În paralel cu monitorizarea tematică, toate aceste spitale şi-au autoevaluat situaţia şi au comunicat ANMCS, prin asumare pe proprie răspundere de către manager, deficienţele existente şi planul de măsuri pentru remedierea acestora.

Ulterior acestor raportări, responsabilii ANMCS au făcut vizite în spitale, însoţiţi de evaluatori voluntari, inclusiv în spitalele Covid şi în secţiile de terapie intensivă Covid. Au fost vizitate, în perioada februarie – mai 2021, 94 de unităţi sanitare din toate judeţele ţării, selectate aleatoriu. În cursul acestor vizite s-a încercat, împreună cu personalul medical, rezolvarea problemelor întâmpinate de aceştia, punându-li-se la dispoziţie soluţii identificate de colegii din teritoriu.

Detaliile despre Spitalul de boli infecţioase Constanţa vor fi comunicate organelor de anchetă. Însă, de la începutul acestui an şi până la acest moment, ANMCS nu a făcut nicio vizită tematică la Spitalul de boli infecţioase Constanţa.

Perioada în care au avut loc vizitele la faţa locului a fost prelungită prin două ordine succesive ale preşedintelui ANMCS.

„Însă, începând cu luna mai a acestui an, priorităţile instituţionale ale ANMCS au fost modificate de către noua conducere, iar vizitele de îndrumare metodologică şi monitorizare tematică au fost amânate pentru luna ianuarie a anului viitor”, arată sursa citată.

Premierul Florin Cîţu l-a demis, după incendiul din Constanţa, pe preşedintele ANMCS.

În replică, USR PLUS a condamnat demiterea lui Berbecar şi a spus că premierul avea nevoie de un nou ţap ispăşitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanţa: „Era ultimul om propus de USR PLUS într-o instituţie publică din subordinea Guvernului. Poate Florin Cîţu nu ştie, dar în cadrul întregului proces de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28 din aprilie 2021, adoptată de acelaşi premier. Practic, Florin Cîţu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca Vlad Berbecar să fie numit în funcţie”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO