Eveniment

Contribuabilii au numarat de 5 ori mai multe taxe decat Fiscul

01.09.2008, 20:42 16

Numarul taxelor si impozitelor parafiscale se ridica la 540, de aproape cinci ori mai mare decat cel identificat de Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), o treime dintre acestea putand insa fi eliminate deoarece nu sunt justificate, apreciaza reprezentantii Consiliului pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii. "Realizarea unui inventar este un pas inainte. Dar acesta trebuie dezvoltat atat calitativ, cat si cantitativ. Inventarul Ministerului Finantelor nu este complet pentru ca au fost cuprinse doar categorii de taxe si impozite", a declarat la finele saptamanii trecute presedintele Consiliului, Ovidiu Nicolescu. De asemenea, el a aratat ca MEF nu a cuprins in Registrul taxelor si tarifelor nefiscale mai multe institutii care percep acest tip de taxe. "Nu sunt cuprinse, de exemplu, taxele cerute de institutiile private, cum ar fi notarii, sau de regiile autonome si autoritatile publice locale. Aceste institutii nici nu sunt pomenite", a adaugat Nicolescu. In plus, el apreciaza ca este necesara si o imbunatatire a continutului registrului, prin introducerea unor elemente legate de modul de calcul al taxelor, modalitatea de incasare si termenele de plata. "Registrul este incomplet. Dupa completare, trebuie sa se faca o analiza de oportunitate pentru fiecare taxa si sa le eliminam pe cele care nu sunt necesare. Dupa opinia mea, o treime din aceste impozite ar putea fi eliminate nefiind oportune", a mai spus Nicolescu. Ministrul finantelor Varujan Vosganian a anuntat recent ca autoritatile centrale incaseaza un numar de 115 taxe parafiscale, care au in schimb mai multe subcategorii, in functie de serviciul oferit. El a aratat ca registrul taxelor parafiscale va fi completat in perioada urmatoare cu taxele aplicate de regiile autonome si autoritatile publice locale. Vosganian a explicat ca au fost excluse taxele solicitate pentru un serviciu furnizat intamplator de stat si care ar putea fi realizat si de mediul privat, cum ar fi de exemplu, taxele postale. In ceea ce priveste subcategoriile de taxe, Vosganian a dat exemplu taxa de analiza de mediu, unde exista 137 de tarife diferite in functie de serviciile solicitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO