Eveniment

Consiliul Sfântu Gheorghe a achiziţionat de la Ioan Neculaie Hotelul Bodoc pentru 745.000 de €

Autor: Pacala Dana, Kiss Edit

30.06.2014, 00:00 69

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a informat, joi, la finalul şedinţei Consiliului Local, că în cursul zilei s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare a Hotelului Bodoc de la de la S.C. Turism şi Agrement "Oltul" SA, al cărei acţionar majoritar este omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, astfel că imobilul situat în centrul oraşului a intrat în proprietatea municipiului Sfântu Gheorghe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preţul de vânzare-cumpărare a hotelului, cu o suprafaţă de 6.161 de metri pătraţi, a fost stabilit de părţi la suma de 745.000 de euro.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a susţinut în repetate rânduri că imobilul, aflat în stare de degradare, reprezintă o "pată" asupra aspectului urbanistic al municipiului.

În anii 2008-2009, fostul proprietar a iniţiat lucrări de consolidare a construcţiei, dar acestea au fost sistate în scurt timp, iar potrivit specialiştilor în prezent există pericolul degradării nu numai a lucrărilor executate la acea dată, ci a întregului imobil.

Autorităţile locale vor să atragă fonduri europene şi guvernamentale pentru reabilitarea clădirii şi introducerea ei în circuitul turistic.

Astfel, se intenţionează ca pe două etaje să fie amenajate birouri, iar pe restul etajelor camere de hotel, în imobil urmând să existe şi un centru wellness şi o sală de conferinţe.

De asemenea, arhitecţii au propus ca două etaje ale construcţiei să fie demolate, ceea ce ar însemna ca hotelul să aibă în viitor doar opt etaje, în loc de zece.

Complexul hotelier Bodoc, care nu mai este exploatat de mai mult de zece ani, este format dintr-un hotel, restaurant, bar de zi, dispunând în trecut de opt camere single, 57 de camere duble şi opt apartamente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO