Eveniment

Consiliul Naţional al Elevilor: Anul şcolar va începe cu „dacă” şi cu „parcă”

Consiliul Naţional al Elevilor: Anul şcolar va începe...

Autor: Andreea Tobias

29.08.2020, 14:31 167

Elevii consideră inadmisibilă începerea şcolii fără să primească măşti. „Anul şcolar va începe cu <dacă> şi cu <parcă>”, spune preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor. Acesta adaugă că elevii iau în calcul să ceară amânarea începerii anul şcolar, dacă primesc doar „presupuneri”.

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile evazive şi incerte venite din partea autorităţilor, care, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, nu comunică nicio măsură clară şi concretă privind reîntoarcerea la cursuri.

Conform unui comunicat transmis de elevi, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis afirma: „Bănuiesc că pur şi simplu nu există fonduri suficiente pentru aşa ceva. (...) Profesorii vor merge cu masca pe care şi-o vor procura ei şi elevii la fel”.

Totodată, zilele trecute, Marian Murguleţ, secretar de stat responsabil cu Tehnologia Informaţiei în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a declarat că „cele 250.000 de tablete necesare trecerii la sistemul online de educaţie nu vor ajunge în şcoli până la data de 10 septembrie, aşa cum şi-a propus Guvernul, întrucât procedura de licitaţie nu a fost gestionată eficient”.

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia că Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă prin care sunt alocate 175 de milioane de euro pentru achiziţii de materiale pentru a garanta începerea noului an şcolar în siguranţă.

Acest OUG are, însă, aplicabilitate începând cu anul 2021, atunci când se vor finaliza depunerea cererilor de rambursare şi decontarea propriu-zisă a cheltuielilor către autorităţile publice locale, conform unei adrese transmise către autorităţile locale de către Guvern.

Mai mult, spun elevii, a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin al ministrului Sănătăţii conform căruia şcolile care nu sunt racordate la apă potabilă îşi pot obţine autorizaţia sanitară prin amplasarea unui dozator de apă în cadrul unităţii de învăţământ.

„Observăm, astfel, faptul că autorităţile adaptează măsurile de siguranţă la infrastructura din şcoli, nicidecum invers, cum ar trebui de fapt. Această practică a fost confirmată şi în proiectul de ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, care prevede obligativitatea păstrării unei distanţe de 1 metru între elevi, deşi, până acum, experţii epidemiologi anunţau o distanţă minimă de 1,5 metri. Considerăm că măsurile prezentate până acum de autorităţi denotă o lipsă acută de responsabilitate, având în vedere faptul că existenţa materialelor sanitare pentru toţi elevii este vitală, în contextul începerii anului şcolar în format fizic, în majoritatea localităţilor din România. Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală, în condiţiile în care Ordonanţa de urgenţă menţionată mai sus prevede alocarea a 50 de milioane de euro pentru achiziţionarea de materiale sanitare în şcoli. În acelaşi timp, lipsa dispozitivelor conectate la Internet, pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat să le achiziţioneze încă de la începutul verii, va avea ca rezultat direct privarea de dreptul la învăţătură a mii de elevi aflaţi în imposibilitatea de a-şi continua parcursul educaţional în format online”, arată Consiliul Naţional al Elevilor.

„Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă. La momentul de faţă, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri şi lipsă de asumare. Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar, până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO