Eveniment

Cu ce se va confrunta România: Scăderea creşterii economice (încă nu a venit recesiunea), scăderea investiţiilor străine, lipsa unui capital naţional de stat şi privat care să înlocuiască multinaţionalele şi băncile străine, lipsa de forţă de muncă. "Ultimele crize s-au terminat cu războaie, aşa că apariţia naţionalismului şi populismului nu pare un lucru aşa de rău"

Opinie Cristian Hostiuc, Director editorial ZF

Cu ce se va confrunta România: Scăderea creşterii...

Autor: Cristian Hostiuc

20.01.2019, 22:07 5168

De 24 de ani, investitorii financiari, bancherii, reprezentanţi ai multinaţionalelor, analişti economici se întâlnesc la mijlocul lunii ianuarie la Viena, la Euromoney, cel mai important eveniment dedicat acestei zone.

După căderea comunismului, Europa Centrală şi de Est a început o cursă economică pentru a recupera decalajele faţă de Europa de Vest. Modelul folosit a fost atragerea de investiţii străine, export, privatizări, reforme structurale susţinute de FMI şi Banca Mondială, retehnologizări, crearea unor companii private naţionale puternice, deschiderea graniţelor, intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană.

Toate aceste lucruri au adus o rată de creştere de 3-4 ori ca medie faţă de creşterea economică a Europei Occidentale ceea ce a permis recuperarea unor decalaje.

În cazul României, de la 40% faţă de media UE, nivelul a depăşit acum 60%. Polonia se află la 70-80%, Cehia la peste 80%.

Întrebarea din acest an a investitorilor de la Euromoney este ce se va întâmpla cu Europa Centrală şi de Est atunci când acest model economic se va epuiza. Ce se va pune în loc şi cum vor putea fostele ţări comuniste să-şi continue ritmul de creştere?

Care sunt principalele temeri ale investitorilor:

1. Ce impact va avea scăderea economică din Europa de acum, în special din Germania, asupra ţărilor din Europe Centrală şi de Est?

În ciuda tipăririi de bani, peste 2.600 de miliarde de euro a pompat Banca Centrală Europeană în sistem, şi a practicării unor dobânzi cu minus, sau cel mult zero, creşterea economică din ultimii ani nu a fost atât de solidă precum aşteptările, iar acest lucru începe să se vadă: în T3, Germania a înregistrat o scădere neaşteptată care trage în jos toată Europa.

Toate ţările sunt dependente de Germania, care este cel mai mare importator din est. Această situaţie este valabilă şi pentru România. Dacă Germania tuşeşte, România face gripă.

Toţi oficialii susţin că nu este vorba de recesiune în Europa Centrală şi de Est, dar sigur vom vedea scăderi de creştere economică.

 

2. Modelul de creştere bazat pe exporturi încetineşte: toate ţările foste comuniste au atras investiţii străine, ale căror produse avea ca bază de vânzare exporturile, lanţurile globale. Prea puţine ţări au reuşit să dezvolte exporturi naţionale şi în afara UE. Spre exemplu, România trimite în UE peste 70% din exporturi, Germania fiind principala piaţă. După apariţia investiţiilor străine la finalul anilor ’90, exporturile în România au crescut de la 8 mld. dolari la aproape 70 de miliarde de euro, în aproape două decenii.

 

3. Ce se va întâmpla cu ţările Europei Centrale şi de Est dacă industria auto germană pierde teren în lume? Prin industria auto, prin fabricarea directă de maşini sau prin fabricile de componente, ţările foste comuniste au reuşit să ridice capul la suprafaţă după prăbuşirea CAER (sistemul economic comunist din anii ’90). Lângă germani au venit francezii şi japonezii, americanii mai puţin. Apariţia maşinilor electrice va schimba din temelii această industrie, în următoarele decenii, iar ţările Europei Centrale şi de Est vor fi primele afectate, întrucât modelele fabricate aici se bazează pe carburanţi.

Şi în România industria auto şi a componentelor auto duce în spate creşterea economică venită din industrie şi exporturile. Dacă francezii ar avea probleme cu Dusterul, principalul produs de export al Dacia şi al României, ar fi afectată o bună bucată din PIB.

 

4. Investiţiile străine vor scădea în următorii ani, iar investiţiile naţionale, atât cele de stat, cât şi private, nu au suficientă forţă pentru a le compensa: după căderea comunismului, toate ţările din Europa Centrală şi de Est au deschis porţile investiţiilor străine (celebrele FDI, care au reuşit să schimbe multe economii, să aducă know-how, să modernizeze întregi capacităţi de producţie şi să educe generaţii întregi de manageri şi muncitori).

În acest moment se înregistrează o tendinţă evidentă de scădere a investiţiilor străine, din mai multe motive: salariile au crescut, iar diferenţele nu mai sunt atât de mari, guvernele nu mai acordă facilităţi fiscale atât de mari, modelul în sine începe să-şi arate limitarea, apariţia naţionalismului şi populismului nu mai încurajează apariţia investitorilor străini.

În cazul României, investiţiile străine au căzut de la 9 mld. euro pe an în 2008 la 3-5 mld. euro pe an în acest moment.

Cu excepţia Poloniei, fostele ţări comuniste nu au un model prin care investiţiile de stat şi cele ale companiilor private naţionale să înlocuiască aceste investiţii străine.

În cazul României, guvernul PSD tot vântură planuri privind investiţii în infrastructură, în spitale, în dezvoltarea regională a unor fabrici, în fonduri suverane, în bănci de dezvoltare, iar rezultatul este doar pe hârtie.

Companiile private nu sunt atât de mari şi puternice, cu excepţia unor lideri din Cehia, Polonia sau Ungaria, pentru a prelua rolul multinaţionalelor. Cazurile pot fi numărate pe degete şi nu reprezintă un val care să susţină bucăţi întregi dintr-o economie, aşa cum fac marile multinaţionale.

În România, cea mai mare companie privată este Dedeman, lanţul de magazine de bricolaj deţinut de fraţii Pavăl, cu afaceri de 1,4 mld. euro şi cu un profit de 200 mil. euro, dar care, deşi au câştigat net lupta din România cu multinaţionalele, nu au făcut niciun pas în afară, în regiune. Cu banii câştigaţi din Dedeman, aproape 1 mld. euro în ultimii 10 ani, fraţii Pavăl

şi-au făcut un holding, în care au investit într-un complex de birouri, în companii listate la bursă care dau dividende mari, în special cele de stat şi, mai nou, într-un producător industrial de aluminu, Alro, unde au cumpărat 23% din acţiuni. Niciun alt business privat românesc nu se poate lăuda cu performanţe majore externe aşa cum au venit companiile poloneze, ungare sau cehe în România.

Cei mai mulţi antreprenori români au preferat să-şi pună banii la adăpost în afară, în bănci, sau în active imobiliare. Prea puţini au trecut graniţa către capacităţi de producţii proprii: chiar şi Dedeman îşi bazează businessul pe importuri din China.

Investiţiile statului în economie sunt caracterizate de corupţie, de cele mai multe ori şi de aceea există mari suspiciuni în privinţa lor.

 

5. Modelul economic bazat pe consum şi creşterea salariilor nu poate continua la nesfârşit: Fiecare ţară fostă comunistă a avut în diferite perioade de timp un model economic bazat pe creşterea salariilor, creşterea consumului care, în final, au dus la creşterea economică, dar acest model se epuizează: salariile nu pot creşte la nesfârşit fără să fie susţinute de productivitate. Toţi investitorii de la Euromoney au adus în discuţie productivitatea fostelor ţări comuniste, care nu este la nivelul Europei Occidentale din mai multe motive: o automatizare mai redusă, o pregătire mai slabă a angajaţilor, lipsa unei educaţii care să ţină cont de necesităţile actuale ale pieţei forţei de muncă  sau îmbătrânirea populaţiei.

După ‘90, fostele ţări comuniste au oferit investitorilor străini o forţă de muncă destul de bine calificată, dornică de pregătire, la un cost mult mai redus. Acesta a fost motorul de creştere. Dar echipamentele care acum 10 sau 20 de ani au fost trimise în Europa Centrală şi de Est s-au învechit, iar cele noi sunt mult prea costisitoare pentru a le lua locul. Salariile au crescut, iar diferenţele de productivitate obţinute în est s-au redus.

Scăderea inflaţiei şi temperarea creşterii cursurilor valutare pe fondul majorărilor salariale au dus la creşterea puterii de cumpărare, la creşterea consumului şi la susţinerea creşterii economice.

Dar cei mai mulţi investitori cred că s-a atins pragul de sus, iar Europa Centrală şi de Est nu mai poate creşte prin consum, prin creşterea salariilor, fără să aibă o productivitate mare în spate.

Pentru România, creşterea salariilor din ultimii cinci ani a fost principala armă de guvernare. Ajustările produse în criză au susţinut aceste creşteri salariale, dar mulţi analişti susţin că trendul se va opri, pentru că deja aceste creşteri salariale depăşesc creşterile de productivitate.

Bugetul României, unde veniturile strânse sunt cele mai mici din Europa ca procent din PIB, nu mai poate susţine creşteri salariale şi de pensii de două cifre fără a se lua bani din altă parte.

 

6. Europa Centrală şi de Est este dependentă prea mult de sistemul bancar, băncile fiind principalii finanţatori în economie. Bursele şi pieţele de capital sunt prea slabe, iar companiile private nu au alternative de finanţare: toată lumea se uită la modelul american şi chiar asiatic privind pieţele de capital şi bursa ca principal instrument de finanţare a investiţiilor, în special a companiilor private. Ţările foste comuniste au încercat să preia acest model, dar rezultatul după aproape trei decenii este dezamăgitor. Cu excepţia Poloniei, care a mai ridicat capul, prin apariţia fondurilor de pensii în anii 90, celelalte ţări, inclusiv România nu se pot lăuda cu burse puternice. În aceste condiţii, băncile domină finanţarea statelor, prin achiziţia datoriilor acestora şi participarea la marile proiecte de investiţii, şi finanţarea companiilor private.

La fel este şi cazul României, care, deşi a avut un program de privatizare în masă care a ajuns pe bursă la mijlocul anilor 90, rezultatul din acest moment este catastrofal. Cu foarte puţine excepţii, cărora acum chiar le pare rău ñ Digi şi Sphera Group (Pizza Hut şi KFC), companiile private fug de bursă, pentru că nu văd niciun motiv să fie în văzul tuturor, dar în schimb să nu aibă lichiditate, cumpărători, iar preţurile să fluctueze întrâo extremă sau alta, în funcţie de schimbările aduse de guvern. Banca Transilvania a pierdut 30% din valoare într-o lună, provocând pierderi mari investitorilor, după decizia guvernului de a introduce peste noapte taxa bancară.

Guvernul le-a luat companiilor din energie 2% din cifra de afaceri şi toţi banii din conturi, prin dividendele excepţionale,  blocând astfel investiţiile.

 

7. Europa Centrală şi de Est, care rămân fără forţă de muncă şi deci fără muniţie în atragerea şi derularea de investiţii: nu numai România se plânge de lipsa forţei de muncă, ci şi Polonia, Cehia, Slovacia sau Ungaria. Plecarea forşei de muncă către Europa de Vest, unde salariile sunt în continuare mult mai mari, este principala ameninţare văzută de analişti pentru această zonă. Polonia a reuşit să atragă un milion de ucrainieni după invadarea Crimeei de către ruşi, dar tot nu este suficient.

România a pierdut 4 milioane de locuitori în ultimii 30 de ani, fiind pe locul doi în lume ca emigrare, după Siria, acre este sfâşiată de război. Deşi salariile s-au dublat sau chiar triplat în ultimii 10 ani, România continuă să piardă forţă de muncă, tinerii, dar şi cei de vârstă mijlocie preferând să plece afară, unde găsesc condiţii mai bune de trai, şi nu neapărat prin prisma salariului. Ci ca un tot unitar. În România, nivelul de trai s-a îmbunătăţit în principalele oraşe, dar oraşele din eşaloanele inferioare se confruntă cu o depopulare masivă, cu o înrăutăţire a infratsructurii de toate tipurile şi cu o ură care creşte din ce în ce mai mult faţă de ce se întţmplă în România, la nivel politic şi social şi de viitor.

Cei mai mulţi analişti spun că creşterea salariilor este singura soluşie care mai poate încetini acest ritm al plecărilor, dar economiile nu sunt atât de performante încât să poată să susţină salarii ca în Vest.

 

8. Apariţia naţionalismului şi populismului: odată ce au intrat în UE, toată lumea a crezut că fostele ţări comuniste vor fi în veci recunoscătoare Europei Occidentale. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că intrarea în UE nu a adus şi salarii ca în Vest, diferenţele economice rămân semnficative, chiar dacă decalajele s-au mai redus. Pe acest fond, şi mai ales după apariţia crizei din 2008, retorica naţionalistă şi populistă a câştigat teren. Liderul acestui curent este Viktor Orban, premierul Ungariei, care are cele mai dure poziţii, intrând într-o confruntare directă cu Bruxelles. Dacă la nivel politic Orban este în război cu UE, la nivel economic premierul ungar este cel mai bun prieten al multinaţionalelor, în special a celor germane, care investesc în Ungaria.

În România, PSD a câştigat alegerile din 2016 cu cel mai ridicat scor din istoria lui, promovând o luptă cu Soros, cu multinaţionalele, cu băncile şi oferind alegătorilor programe de guvernare naţionaliste, dar care au rămas pe hârtie: fonduri suverane, bănci de dezvoltare, autostrăzi, spitale, etc.

Pentru a-şi alimenta electoratul, PSD a majorat pensiile şi salariile într-un ritm extrem de susţinut, dar care acum îşi cere nota de plată, care ar trebui să fie plătită de multinaţionale, bănci, cei cu salarii mari, retaileri, companii din energie, firmele de telecomunicaţii şi cele de pariuri.

PSD şi liderii acestuia sunt într-un război continuu cu Bruxelles-ul, solicitând demnitate pentru români, care ar fi consideraţi cetăţeni de mâna a treia de către puternicii Europei, iar interesele lor nu ar fi luate în considerare.

Acum toţi investitorii străini încep să-şi pună întrebări legate de aceste curente care câştigă teren în Europa Centrală şi de Est şi care nu aduc nimic pozitiv pentru business şi nu au darul de a încuraja în continuare investiţiile. Din acest motiv, multinaţionalelel au început să-şi acorde dividende mari şi să-ţi repatrieze capitalul.

La Euromoney, la Viena, întrebat de impactul naţionalismului şi populismului asupra acestei zone, Boris Vujcic, guvernatorul băncii naţionale a Croaţiei, a oferit un răspuns care i-a şocat pe investitori: ultimele două crize mondiale (de la începutul secolului XX) au dus la apariţia războaielor, Primul şi Al Doilea Război Mondial. Criza din 2008 a dus la această apariţie a naţionalismului şi populismului, care, comparativ cu un război, pare un lucru bun.

La toate aceste întrebări au fost prea puţine răspunsuri şi soluţii: ce punem în loc în Europa Centrală şi de Est, dacă modelul economic din ultimii 20 de ani se apropie de sfârşit?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO