Eveniment

Concordia, una dintre cele mai mari confederaţii patronale, îi avertizează pe cei care negociază noul guvern: Intenţia de a-i taxa mai mult pe cei care plătesc deja taxe este incorectă, atâta timp cât există zone negre sau complet nefiscalizate ale economiei

Concordia, una dintre cele mai mari confederaţii...
10.11.2021, 22:23 106

Confederaţia patronală Concordia, una dintre cele mai mari organizaţii din economie, cere stabilitatea sistemului fiscal protestând astfel faţă de intenţia anunţată de PSD de a modifica sistemul fiscal şi a merge pe o taxare progresivă.

“Membri Concordia cred că intenţia de a-i taxa pe cei care plătesc deja este incorectă, atâta timp cât există zone negre sau complet nefiscalizate ale economiei, iar asta ar descuraja atât angajaţii, cât şi angajatorii”, a anunţat miercuri seară Concordia, care reprezintă 2.000 de firme mari şi mici, multinaţionale sau româneşti, cu 330.000 de angajaţi şi o contribuţie de 26% în PIB.

Concordia trimite ANAF-ul sau Inspecţia muncii să verifice munca la negru.

“De asemenea, vedem zone unde banii publici sunt alocaţi cu lejeritate şi nu sunt cheltuiţi cu foarte multă eficienţă. Doar după ce aceste canale vor fi epuizate, credem că se poate discuta despre o posibilă creştere a fiscalităţii“, menţionează Concordia.

 

Citiţi mai jos comunicatul integral

10 noiembrie 2021

 

Mediul de afaceri cere stabilitatea sistemului fiscal

Discuţiile din ultimele zile despre schimbări importante ale sistemului de taxare şi creşterea fiscalităţii din România nu sunt deloc binevenite, în opinia membrilor Confederaţiei Patronale Concordia.

Salariaţii şi companiile se confruntă deja cu imense dificultăţi venite din degradarea lanţurilor de aprovizionare, disponibilitatea forţei de muncă şi greutăţile economice fără precedent generate de pandemia COVID-19. În acest climat de impredictibilitate accentuată, ultimul lucru de care avem nevoie este o necunoscută în plus, care poate cauza probleme semnificative. Ne dorim ca partidele politice să ţină cont de aceste elemente în negocierile dintre ele. 

Concordia este deschisă unor discuţii de substanţă şi crede că sistemul fiscal din România este departe de a fi perfect, dar aşa cum am spus de fiecare dată, ne dorim un dialog aşezat care să pornească de la nişte idei structurate şi o analiză serioasă a posibilului impact. Această propunere ar trebui apoi urmată de discuţii de profunzime cu fiecare sector important al economiei pentru a înţelege şi mai bine efectele, urmat de alte propuneri şi runde de discuţii. Mai mult, orice se agreează ca parte a dialogului social din care fac parte toate sectoarele economice, ar trebui să intre în vigoare abia în anul următor şi la minimum şase luni de la adoptare, pentru a sigura predictibilitatea atât de necesară.  

Înţelegem nevoia statului de a finanţa cheltuieli în creştere inclusiv din cauza pandemiei, dar considerăm în continuare că există zone gri şi negre ale economiei din care se pot colecta sume suplimentare de bani, prin digitalizarea şi întărirea ANAF sau a Inspecţiei Muncii, acolo unde vorbim de munca la negru. De asemenea, vedem zone unde banii publici sunt alocaţi cu lejeritate şi nu sunt cheltuiţi cu foarte multă eficienţă. Doar după ce aceste canale vor fi fost epuizate credem că se poate discuta despre o posibilă creştere a fiscalităţii şi doar după ce economia va apuca să primească o gură de oxigen ulterior diminuării efectelor pandemiei. 

Membrii Concordia cred că intenţia de a-i taxa pe cei care plătesc deja este incorectă, atâta timp cât există zone negre sau complet nefiscalizate ale economiei, iar asta ar descuraja atât angajaţii, cât şi angajatorii din România.  

Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 14 dintre cele mai importante sectoare ale economiei naţionale şi este partener de dialog social, reprezentativă la nivel naţional. Cu o contribuţie de peste 26% din în PIB şi un total de peste 330.000 de angajaţi în aproape 2.000 de firme mari şi mici, cu capital autohton şi străin, Concordia este singura organizaţie din România membră în BusinessEurope, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor (IOE) şi Business at OECD (BIAC).”


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO