Eveniment

Concediile înving pandemia: Hotelurile de la mare care au rezistat peste sezon sunt ocupate în proporţie de aproximativ 80%

Concediile înving pandemia: Hotelurile de la mare care...

Autor: Andreea Tobias

05.09.2020, 14:56 875

Hotelurile de la mare care au rezistat peste sezon sunt ocupate în proporţie de aproximativ 80% în primele zile din septembrie. Mai mult de jumătate din turişti au plătit cu vouchere de vacanţă.

Potrivit unei analize a Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa, voucherele de vacanţă au salvat sezonul estival în acest an, mai mult de jumătate dintre turiştii veniţi pe litoralul românesc, inclusiv în aceste prime zile din septembrie, făcând rezervări pe care le-au achitat cu tichete de vacanţă emise anul trecut si a caror valabilitate a fost prelungită până în luna mai 2021.

Fără cazările cu vouchere, hotelierii de pe litoral, care şi aşa au avut cu 30% mai puţini clienţi decât anul trecut pe durata întregului sezon, ar fi intrat în colaps.

Până pe data de 15 iulie, anul acesta, hotelurile de pe întreg litoralul românesc atinseseră un grad mediu de ocupare de 37%, nereuşind să-şi acopere nici măcar costurile de funcţionare, după ce în luna mai şi în prima parte din iunie nu au putut primi turişti, pentru că nu fuseseră emise normele de funcţionare, dar si din cauza „bâjbâielilor de comunicare din partea autorităţilor centrale”.

Ulterior, după data de 15 iulie, atunci când au aflat că va fi o cvasi-relaxare, românii au început să vină în număr mai mare pe litoral.

„Constatând că nu-şi riscă sănătatea dacă vin la mare şi că proprietăţile clasificate au implementat numeroase proceduri de protecţie anti-COVID-19, turiştii au început să rezerve în număr mai mare pachete pentru sfârşitul lui iulie şi începutul lui august. Într-adevăr, august a fost o lună bună, cu o scădere a numărului de turişti cu doar 10% comparativ cu anul trecut. Trendul ascendent a continuat şi în luna septembrie, când am ajuns să fim egali cu luna septembrie a anului trecut ca grad de ocupare a hotelurilor deschise. Pentru că trebuie spus ca nu toate au rămas deschise, din păcate, sub presiunea financiară a primelor 3 luni. Acum, în aceste prime zile din septembrie, gradul de ocupare în hotelurile funcţionale de pe litoral este undeva la 80%", a declarat Nicolae Bucovală, preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa şi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Cu toate acestea, pe litoral au venit în acest sezon cu 30% mai puţini turişti decât anul trecut, contrar celor declarate de ministrul Economiei, Virgil Popescu, care a afirmat că în această vară turismul intern a avut încasări mai mari decât anul trecut, arată raportul.

„De altfel, chiar şi Institutul Naţional de Statistică a contrazis cu cifre clare declaraţia ministrului. Eu nu ştiu dacă ieşirea d-nului Virgil Popescu a fost întâmplătoare. Poate că HORECA nu va mai ajunge să acceseze mult lăudatele şi aşteptatele granturi pe care ni le-a acordat Uniunea Europeană?" se întreabă Nicolae Bucovală.

Conform acestuia, există hoteluri, atât în sudul litoralului, cât şi în Mamaia, care nu s-au deschis deloc, fie pentru că le-a fost teamă să deschidă, fie pentru că nu au avut resursele financiare, IMM Invest devenind funcţional şi alocând banii efectiv mult prea târziu pentru deschiderile de pe litoral.

„Voucherele au salvat turismul intern în acest sezon, pentru că în pandemie mulţi români n-au mai avut bani, dar unii dintre ei rămăseseră cu vouchere de anul trecut. E nevoie ca statul să emită şi anul acesta vouchere şi aşteptăm să se bugeteze acest lucru cât mai repede, pentru că deja pregătim sezonul 2021 şi suntem într-o incertitudine totală, neştiind cum să ne facem caculele şi pe baza căror estimări să lansăm pachetele early booking, atât noi, cât şi marii tour-operatori din piaţă care vând litoralul românesc. Fără vouchere de vacanţă, turismul intern va fi grav afectat în 2021, mult mai mult ca în acest an, luând în considerare şi urmele lăsate de pandemie în buget”, a spus Nicolae Bucovală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO