Eveniment

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua...

Autor: Valeriu Dănilă

10.04.2024, 18:16 759

Grupul de companii PPC din România a demarat prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o organizaţie axată pe sustenabilitate şi economia circulară, se arată într-un comunicat de presă emis de companie.

Energia electrică ne însoţeşte constant în rutina noastră zilnică, defineşte lumea în care trăim din ce în ce mai mult, dar modul în care o folosim este diferit pentru fiecare dintre noi. Însă, fie că utilizăm energia electrică pentru a încărca un telefon sau maşina electrică, pentru a ilumina oraşele în care locuim, pentru confortul nostru sau pentru mini-sera din sufragerie, fie că instalăm panouri solare, fiecare dintre noi are propriile scopuri şi dorinţe. Iar scopul companiilor PPC în România este să onoreze încrederea clienţilor, cei care ne încredinţează confortul lor zilnic, pentru că energia electrică este necesară pentru nevoile şi preferinţele fiecărui client”, a declarat Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al companiilor PPC în România.

Tot astăzi a fost lansat şi www.ppcenergy.ro, noul site al companiilor PPC din România, precum şi  noua aplicaţia myPPC, două platforme digitale moderne în care clienţii vor putea găsi, pe lângă date despre companiile PPC, funcţionalităţi cum ar fi gestionarea contului, plata facturilor, dar şi soluţii energetice, alături de servicii cu valoare adăugată.

Noua identitate a mărcii PPC se bazează pe o viziune clară a modului în care ar trebui să arate şi să se prezinte un furnizor de energie: dinamic, optimist şi orientat către viitor, un promotor al inovaţiei, al noilor tehnologii şi progresului. În acelaşi timp, furnizorul este un partener de încredere, apropiat, accesibil, care oferă servicii uşor de înţeles, cu respect faţă de mediu şi comunitate.

Inspirată de circularitate, identitatea PPC reflectă ciclul vieţii şi al naturii, promovând economia circulară şi reciclarea. Logoul este format pornind de la trei cercuri egale care stau la baza literelor  p, p, c, subliniind soliditatea şi originalitatea mărcii.

Campania de rebranding aduce în prim-plan libertatea clienţilor de a-şi crea propriile reguli şi rutine şi de a-şi exprima personalitatea. Spoturile TV, realizate de agenţia DDB România, îi introduc pe privitori în vieţile mai multor oameni, fiecare având un mod unic de a utiliza energia. Deşi fiecare poveste este specială în felul său, universalitatea constă în diversitatea modurilor de a folosi serviciile şi produsele PPC.

Sloganul "Energie pentru orice" transmite ideea că la PPC fiecare client găseşte soluţiile potrivite pentru modul său de viaţă, pentru pasiunile, nevoile şi dorinţele sale, fără prejudecăţi sau întrebări care să îi pună în discuţie alegerile. Energia reprezintă mai mult decât un simplu bun de consum; este o alegere personală. PPC îşi doreşte să fie un partener pe termen lung, pregătit să ofere soluţii de energie sustenabilă pentru orice nevoie, dorinţă sau plan – atât pentru prezent, cât şi pentru viitor.

Începând din luna aprilie 2024, logoul PPC va înlocui treptat logoul Enel atât pe facturile clienţilor, cât şi în toate punctele de contact, inclusiv în magazine, pe staţiile de plată de tip self-pay şi în comunicările sau canalele online. 

În data de 25 octombrie 2023, Grupul PPC a anunţat finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat participaţiile deţinute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa extindere majoră pe piaţa externă. Finalizarea tranzacţiei a reprezentat un eveniment de referinţă pentru strategia de creştere a PPC, prin achiziţionarea unui portofoliu semnificativ de proiecte regenerabile (deopotrivă finalizate şi în curs de dezvoltare), dar şi a operaţiunilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO