Eveniment

Companiile energetice vor fi obligate să facă publice contractele de achiziţii şi sponsorizările

Companiile energetice vor fi obligate să facă publice...

Autor: Carol Dan

20.08.2014, 00:03 232

Prevederile sunt incluse într-un ordin de ministru emis de Nicolescu marţi, 19 august, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie.

Ordinul va trebui pus în aplicare "în perioada imediat următoare" de Direcţia generală de privatizare şi administrare a participaţiilor statului în energie.

Companiile vor fi obligate, prin acest ordin de ministru, să aibă fiecare o strategie de dezvoltare şi care să fie valabilă pentru cel puţin zece ani.

"Am considerat necesară creşterea transparenţei pentru tot ceea ce înseamnă sistemul de achiziţii publice şi sistemul de sponsorizări în companiile de stat din sectorul energetic", a declarat Nicolescu în comunicat.

Departamentul pentru Energie este acţionar majoritar la companii precum Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica sau Hidroelectrica.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO