Eveniment

Compania care administrează infrastructura rutieră are un nou şef provizoriu: Mariana Ioniţă de la CFR. Cele mai importante companii ale statului o ţin din provizorat în provizorat

Compania care administrează infrastructura rutieră are...

Autor: Răzvan Botea

26.02.2020, 00:03 222

Mariana Ioniţă a fost numită marţi în locul lui Sorin Scarlat la conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Consiliul de Administraţie al CNAIR a desemnat-o în funcţia de director general pentru un mandat provizoriu de patru luni. Predecesorul ei ocupase funcţia tot pentru un mandat limitat.

Mariana Ioniţă a absolvit Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcţii în conducerea unor companii din subordinea Ministerului Transporturilor: CFR, CFR Marfă, Metrorex.

CNAIR, fosta CNADR, este una dntre cele mai mari companii de stat, cu un buget pentru lucrări de întreţinere de 3,7 mld. lei în 2020. Unul dintre scopurile CNAIR sunt investiţiile în infrastructura rutieră, însă mai mult de jumătate din reţea are durata de funcţionare expirată, iar proiectele mari au eşuat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO