Eveniment

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia: Restaurantele, cinematografele, teatrele şi cazinourile din Iaşi se închid

Restaurantele, cinematografele, teatrele şi cazinourile din oraşul Iaşi şi din 11 comune ieşene se închid timp de o săptămână din cauza înmulţirii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2. Decizia aparţine Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. 

Autorităţile ieşene au decis să suspende începând de luni până pe 12 octombrie activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor din oraşul Iaşi şi din comunele Aroneanu, Costeşti, Mădârjac, Miroslava, Moţca, Plugari, Răchiteni, Rediu, Tomeşti, Ţuţora şi Valea Lupului. Restaurantele şi cafenelele aflate în pensiunile şi hotelurile din localităţile menţionate rămân deschise doar pentru clienţi. De asemenea, unităţile pot prepara produse care nu se consumă la faţa locului.

Timp de o săptămână va fi suspendată şi activitatea cazinourilor din Iaşi şi din cele 11 comune. De asemenea, nu vor fi deschise cinematografele şi teatrele, iar spectacolele şi evenimentele culturale sunt interzise.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a mai decis să prelungească cu încă o săptămână interdicţiile similare din comunele ieşene Bârnova, Ciurea, Heleşteni, Holboca şi Horleşti.

Măsurile au fost luate în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor de infectare în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.