Caută doar în titlu
Eveniment

Comisia Europeană trimite România în justiţie pentru că nu a aplicat directiva stocurilor petroliere

Comisia Europeană a anunţat astăzi că a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu a implementat şi aplicat în mod corespunzător directiva pentru stocuri petroliere.

Conform directivei, statele membre trebuie să asigure mentenanţa şi accesibilitatea la un stoc minim de petrol brut sau/şi produse petroliere pentru a garanta securitatea aprovizionării cu resurse petroliere la nivelul Uniunii Europene.

Comisia reaminteşte că a transmis României care îi sunt obligaţiile conform directivei pentru stocuri petroliere pe

20 noiembrie 2015. Obligaţiile includ obligaţia de a avea proceduri de urgenţă operaţionale şi un plan de acţiune în eventualitatea unor întreruperi majore ale furnizării.

Comisia a atras atenţia României asupra faptului că legislaţia interzice utilizarea stocurilor de petrol ca şi colaterale, adică active folosite pentru a lua un împrumut, ceea ce îi împiedică pe operatorii economici să îşi îndeplinească obligaţiile privind menţinerea unor stocuri de petrol suficiente.

În condiţiile în care România nu a dat niciun răspuns la aceste sesizări, Comisia a decis să trimită România în faţa Curţii Europene de Justiţie.

Directiva stocurilor de petrol a fost adoptată în legislaţia ţărilor membre la 31 decembrie 2012, după ce a fost adoptată în 2009 de către Parlamentul European. 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.