Caută doar în titlu
Eveniment

Comisia Europeană reacţionează la anunţul Moderna: Semnăm contractul cu Pfizer şi BioNTech săptămâna aceasta şi lucrăm la mai multe acorduri de distribuţie

Comisia Europeană a salutat rezultatul companiei americane Moderna, care a anunţat astăzi o eficienţă de 94,5% a vaccinului anti-Covid-19 pe care îl dezvoltă, potrivit Reuters.

Reprezentanţii blocului european au declarat că rezultatele testelor realizate de compania de biotehnologie sunt încurajatoare şi că UE lucrează la mai multe acorduri de distribuţie cu producătorii.

„Noi veşti bune în ceea ce priveşte rezultatele vaccinurilor din partea Moderna. (...) Semnăm contractul cu Pfizer şi cu BioNTech Group săptămâna aceasta, iar curând vom anunţa noi acorduri”, a scris Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate, pe Twitter.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a ajuns la un acord cu Pfizer şi BioNTech pentru distribuţia potenţialului vaccin anti-Covid dezvoltat de cele două companii, iar semnarea oficială a acordului va avea loc săptămâna aceasta.

Ce a anunţat Moderna

Americanii de la Moderna au anunţat astăzi o eficienţă de 94,5% a vaccinului pe care îl dezvoltă pentru prevenirea Covid-19, în baza rezultatelor obţinute în urma testării, fiind a doua companie americană care anunţă rezultate peste aşteptări în această privinţă, potrivit Reuters.

Acţiunile companiei de biotehnologie Moderna înregistrează o creştere de peste 13% pe Nasdaq, bursa americană pentru companiile de tehnologie, înainte deschiderii şedinţei de tranzacţionare de luni. 

SUA ar putea avea două vaccinuri autorizate pentru utilizare de urgenţă în luna decembrie, cu 60 de milioane de doze care ar putea fi disponibile chiar până la sfârşitul anului, după ce şi reprezentanţii Pfizer au anunţat că vaccinul lor este eficient în proporţie de peste 90%.

În 2021, guvernul american ar putea avea acces la peste 1 miliard de doze de vaccin doar de la aceşti doi producători, mult peste nevoile ţării de 330 de milioane de locuitori.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.