Eveniment

Cod portocaliu de ploi pentru zece judeţe din centrul şi vestul ţării - Caniculă în zona de sud-est

Cod portocaliu de ploi pentru zece judeţe din centrul...

Autor: Gabriela Ghitcuta

16.07.2016, 12:59 3418

Codul portocaliu este valabil până duminică la ora 06.00 pentru judeţele Satu Mare, sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi zona de munte a judeţului Arad, informează ANM. Potrivit sursei citate, în zonele vizate vor fi ploi torenţiale, cantităţile de apă depăsind local 60, 70 de litri pe metrul pătrat.

Este în vigoare şi un cod galben de instabilitate atmosferică, până duminică la ora 08.00. ANM informează că în acest interval înCarpaţii Occidentali, Vestul Carpaţilor Meridionali, în Maramureş, Transilvania, Crişana, Banat şi Oltenia vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi grindină. În aceste zone cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 50l/mp.

În sudul şi estul Munteniei, în partea continetală a Dobrogei şi în sudul Moldovei este în vigoare sâmbătă un cod galben de caniculă. Potrivit ANM, în aceste zone temperaturile vor atinge 35 şi izolat 36, 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi, astfel încât disconfortul termic se va menţine accentuat.

Specialiştii ANM spun că şi duminică, în estul şi sudul Moldovei, la amiază, se vor atinge temperaturi de 35-36 de grade, indicele temperatură-umezeală fiind situat în jurul pragului critic de 80 de unităţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO