Eveniment

Cititorii de presa, fideli printului, chiar daca sunt mai putini

15.05.2008, 19:30 19

Presa scrisa romaneasca continua sa piarda cititori, conform ultimelor date furnizate de Studiul National de Audienta, dar, comparativ cu livrarea anterioara, au existat cresteri atat pe piata cotidianelor - Gandul (+5,4%) - cat si pe cea a revistelor - CSID (+7,6%), cu mici oscilatii la nivel general.
Datele Studiului National de Audienta (SNA), realizat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT) in perioada ianuarie 2007 - ianuarie 2008 arata ca numarul de cititori pentru presa scrisa, la nivel urban, a fost, per ansamblu, in scadere fata de livrarea anterioara, dar s-au inregistrat si cateva cresteri ale cifrelor de audienta, asa cum a fost cazul pentru ziarele Gandul (+5,4%) si Cotidianul (+2,9%), revista up-market pentru femei Ce se intampla, Doctore? (+7,6%), revista mass-market Femeia de azi (+13,8%), ghidul TV Pro TV Magazin (+1,8%), revista gossip&people Ciao! (+9,8%), revista de stiinta Descopera (+2%), dar si pentru multe din titlurile locale.
In ceea ce priveste cotidianele centrale, clasamentul principalelor 14 ramane aproape neschimbat, tabloidul Libertatea mentinandu-si pozitia de lider, cu o medie de 1,3 milioane de cititori pe editie (+0,1%).
Pe pozitia a doua in clasament se situeaza Jurnalul National cu 810.000 de cititori (-7,5%), urmat de cotidianul sportiv Gazeta Sporturilor - 714.000 de cititori (-0,3%), reference-ul Evenimentul Zilei - 617.000 de cititori (-8,7%) si cotidianul Pro Sport - 553.000 de cititori (-0,7%). Top zece este completat de cotidianul quality Adevarul - 405.000 de cititori (-6,3%), gratuitul Compact - 249.000 de cititori (-5%), Romania Libera - 235.000 de cititori (-13,3%), cotidianul de business Ziarul Financiar - 204.000 de cititori (-4,2%) si Gandul - 196.000 de cititori (+5,4%). In ceea ce priveste publicatiile saptamanale, Pro TV Magazin isi pastreaza pozitia de lider, cu o medie de 890.000 de cititori pe editie - in crestere cu 1,8% fata de valul de date precedent, urmat de Libertatea de Duminica, si aceasta in crestere (870.000 de cititori fata de 840.000)
La nivelul saptamanalelor economice, Business Magazin si Saptamana Financiara afiseaza cresteri ale numarului de cititori, cu 3,4% si, respectiv, 3,9%, in timp ce Capital continua trendul descendent (-3,6%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO