Eveniment

Cioloş: cerem în continuare demisia acestui prim-ministru dispus să sacrifice stabilitatea politică

Cioloş: cerem în continuare demisia acestui...

Autor: Dorin Oancea

02.09.2021, 21:54 47

Mergem mai departe şi cerem în continuare demisia acestui prim-ministru care este dispus să sacrifice stabilitatea politică a României pentru bani daţi la propriul partid, a scris joi seara pe Facebook copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş. 

„Un premier care demite ministrul Justiţiei pentru că nu îi avizează un proiect legislativ şi numeşte un interimar care îi avizează acelaşi proiect prin care oferă propriului partid 10 miliarde de euro prezintă probleme imense de integritate.

Presupun că îşi va asuma şi destinaţia banilor şi consecinţele care vor decurge din risipirea acestora, inclusiv cele legale. Chiar şi aşa, rămânem cu problema iniţială. Nu girăm un astfel de furt, indiferent de explicaţiile pe care le-ar avea el, şi rămâne ca PNL să plătească preţul politic pentru ceea ce face premierul pe care îl are în acest moment”, a scris Cioloş.

Reprezentanţii USR PLUS au anunţat că îi retrag sprijinul politic premierului Florin Cîţu şi că vor susţine o moţiune de cenzură împotriva acestuia. Deciziile au fost luate în noaptea de miercuri spre joi, în cadrul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii politice. Biroul Naţional USR PLUS a mai decis convocarea Comitetului Politic în data de 11 septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO