Eveniment

Cifrele pandemiei nu arată bine pentru şeful statului. Klaus Iohannis: Să fim sinceri, plafonarea cazurilor de Covid la 10.000 este mult prea sus

Cifrele pandemiei nu arată bine pentru şeful statului....

Autor: Andreea Tobias

13.11.2020, 12:25 458

„Plafonarea” cazurilor zilnice noi de coronavirus la 10.000 „este mult prea sus”, spune preşedintele Klaus Iohannis: „Vă cer respectarea măsurilor şi răbdare”. 

Klaus Iohannis a vorbit, după şedinţa la Cotroceni pe tema relansării economice, şi despre pandemie, spunând că starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile şi începând de luni este în vigoare un nou set de măsuri.

„La mijlocul lunii octombrie Guvernul prelungise starea de alertă. Iată că avem un impact al acelui set de măsuri. Avem cam de 2 săptămâni şi ceva o plafonare vizibilă la numărul de infectări noi, asta este o veste bună. Vedem foarte clar că trebuie să avem răbdare. Acest efect de plafonare a apărut în urmă setului din octombrie”, a declarat preşedintele.

„Să fim sinceri: plafonarea la 10.000 este mult prea sus, avem un număr prea mare de cazuri grave la terapie intensivă şi prea multe decese”, a adăugat Iohannis, explicând noul set de măsuri care a intrat în vigoare de luni.

„Vă cer respectarea măsurilor şi răbdare. Va trebui să aşteptăm 2-3 săptămâni până când noul set de măsuri va produce efectele dorite: limitarea numărului de noi infectări, limitarea cazurilor grave şi sperăm într-o reducere a mortalităţii. Respectaţi noul set de măsuri pentru sănătatea noastră, a tuturor, pentru a da o şansă medicilor să se ocupe de cazurile grave din spitale”, a spus Iohannis.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO