Eveniment

CEZ face energie eoliana cat un reactor de la Cernavoda

27.08.2008, 18:32 149

Grupul ceh CEZ, actionarul majoritar al fostei Electrica Oltenia, a finalizat ieri negocierile pentru preluarea proiectului de turbine eoliene de 600 MW, echivalentul productiei unui reactor de la Cernavoda, dezvoltat de fondul polonez de investitii Continental Wind Partners (CWP), potrivit unor surse apropiate negocierilor.
Proiectul de centrale eoliene, situat in Dobrogea, in localitatea Fantanele, avea initial o capacitate instalata de 350 MW, insa cele doua parti au negociat in final pentru o valoare aproape dubla, de circa 600 MW. Reprezentantii CEZ nu au putut fi contactati pentru mai multe detalii despre tranzactie pana la inchiderea editiei.
Valoarea tranzactiei va depasi 100 mil. euro la care se vor adauga circa 780 mil. euro in dezvoltarea proiectului, avand in vedere ca instalarea unui MW atrage costuri de 1,3 mil. euro, afirma sursa citata.
CEZ este asistat in aceasta tranzactie de casa de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii, in timp ce vanzatorii sunt consiliati de biroul local al Salans si de filiala regionala a casei de avocatura britanice Linklaters, numarul doi mondial.
In cursa pentru acest proiect au fost initial sase companii - CEZ (Cehia), Enel (Italia), Iberdrola (Spania), E.ON (Germania), GdF (Franta) si Petrom.
Strategia CEZ de intrare pe partea de energie regenerabila este de a-si acoperi necesarul de certificate verzi prin intermediul productiei proprii.
Fiecare furnizor de energie electrica este obligat sa aiba un anumit procentaj de obtinut din resurse regenerabile in energia totala pe care o livreaza clientilor sai. De exemplu, anul acesta furnizorii trebuie sa aiba o cota de 5,28% din energia livrata provenita din surse regenerabile. Anul viitor ponderea va urca la 6,78%, iar in 2010 va fi de 8,3%.
Grupul ceh CEZ, care a preluat in 2005 pachetul majoritar al companiei de distributie si furnizare a energiei Electrica Oltenia, a consemnat anul trecut in Romania un profit net de 134,3 mil. lei (40,2 mil. euro), peste estimarile initiale de 127,6 mil. lei (38,2 mil. euro) si mai mare cu 40% fata de rezultatul de 95,3 mil. lei (26,3 mil. euro) din 2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO