Eveniment

Cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea a ajuns la Senat

Cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea a...

Autor: Ana-Maria Lazăr

02.09.2016, 11:07 77

Cererea urmează să ajungă apoi la Biroul Permanent, care va fi stabilit calendarul discutării solicitării. Cererea DNA va ajunge la Comisia Juridică, unde Oprea poate să-şi studieze dosarul, urmând să fie întocmit un raport, care va fi trimis plenului pentru a fi supus votului.

Procurorii anticorupţie au transmis joi procurorului general al României cererea de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în ceea ce îl priveşte pe fostul viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, actual senator.

Este vorba despre dosarul în care Gabriel Oprea este cercetat pentru abuz în serviciu, cauză deschisă după decesul poliţistului Bogdan Gigină, la data de 20 octombrie 2015, agentul fiind implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit leziuni care i-au cauzat moartea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO