Eveniment

Cel puţin două persoane au murit în urma unui atac armat în Carolina de Sud

Cel puţin două persoane au murit în urma unui atac...

Autor: Andrei Vacaru

21.09.2019, 23:04 1613

Cel puţin două persoane au murit şi alte opt au fost rănite sâmbătă, în urma unui atac armat petrecut într-un bar din oraşul Lancaster din statul american Carolina de Sud, au informat oficiali locali, citaţi de Reuters.

Autorul atacului se află în libertate şi nu este clar dacă acesta a avut complici, a informat Biroul Şerifului din Lancaster, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit aceleiaşi surse, incidentul a fost unul de proporţii, iar din primele informaţii se pare că atacatorul a vizat o anumită persoană, în urma unei dispute. „Aceasta nu este o situaţie în care un necunoscut oarecare a ales un loc oarecare şi a intrat să împuşte oameni la întâmplare”, a declarat Doug Barfield, purtătorul de cuvânt al Biroului Şerifului.

Patru dintre răniţi au fost transportaţi cu elicopterul la instituţii medicale din apropiere, iar starea lor de sănătate nu este cunoscută în acest moment. Celelalte patru persoane rănite au fost şi ele spitalizate, dar se află în afara oricărui pericol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO