Eveniment

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise în urma coliziunii dintre două trenuri în Egipt

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise în urma...

Autor: Andrei Ionascu

11.08.2017, 17:10 4420

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte peste 50 au fost rănite, vineri, în urma coliziunii dintre două trenuri de călători în oraşul egiptean Alexandria, aflat în nordul ţării, relatează site-ul BBC News.

Potrivit autorităţilor egiptene, un tren venea dinspre Cairo, iar celălalt dinspre Port Said. Mai multe ambulanţe au fost deplasate la faţa locului.

O sursă din cadrul Ministerului egiptean al Sănătăţii a precizat că numărul victimelor nu a fost încă stabilit cu certitudine.

Imaginele prezentate de către televiziunile egiptene au arătat mai multe trupuri neînsufleţite împrăştiate lângă calea ferată, iar mai multe vagoane au deraiat ca urmare a coliziunii.

În ultimii ani, Egiptul s-a confruntat cu mai multe tragedii feroviare. Cel mai grav accident feroviar a avut loc în 2002, când un tren care mergea spre sudul Egiptului a luat foc, iar peste 360 de persoane au fost ucise.

Potrivit corespondentului televiziunii Al-Arabiya, 29 de morţi şi 109 răniţi au fost confirmaţi de către autorităţi, dar numărul victimelor poate creşte. Cel puţin 25 de ambulanţe au fost chemate în suburbia Khorshid, din vestul oraşului Alexandria, pentru a prelua răniţi.

Procurorul general al Egiptului, Nabil Sadiq, a cerut o investigaţie urgenţă cu privire la cauzele coliziunii. Mai mulţi oficiali de securitate din Alexandria se află la locul accidentului.

Potrivit unor oficiali din cadrul ministerului egiptean al Transporturilor, accidentul a fost cauzat de funcţionarea defectuoasă a trenului care venea de la Port Said şi care s-a oprit inexplicabil pe şine. Ulterior, trenul care venea de la Cairo a lovit ultimele vagoane ale trenului staţionat.

Ultimul bilanţ al victimelor accidentului feroviar, comunicat de ministerul egiptean al Sănătăţii, indică 36 de morţi şi 123 de răniţi. Mai multe persoane se află în stare critică, fiind internate la spitale din Alexandria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO