Eveniment

Cehia a intrat în carantină. Deplasarea populaţiei este restricţionată

Cehia a intrat în carantină. Deplasarea populaţiei...

Autor: Adrian Popa

16.03.2020, 01:54 307

Cehia a intrat în carantină, duminică la miezul nopţii, pentru a-i proteja pe cetăţenii vulnerabili la COVID-19, a anunţat premierul Andrej Babis, citat de publicaţia Praguemorning.cz.

Măsura va expira pe 24 martie, potrivit lui Babis. Oamenii vor putea ieşi din casă doar pentru activităţi importante, precum mersul la serviciu sau cumpărături de alimente şi medicamente. Sunt permise, de asemenea, deplasările la bănci, spitale sau pentru îngrijirea persoanelor care au nevoie de ajutor.

Guvernul încurajează angajatorii să îşi lase angajaţii să lucreze de acasă.

Pentru ca măsurile să fie respectate, poliţiştii din Cehia vor fi ajutaţi de 2.096 de soldaţi şi de 400 de vameşi.

Cehia este a patra ţară, după Italia, Spania şi Austria, care restricţionează mişcarea populaţiei din cauza pandemiei.

Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în Cehia a ajuns la 253.

Peste 6.000 de persoane au murit în întreaga lume din cauza pandemiei COVID-19, iar aproape 163.000 de persoane au fost infectate cu virusul apărut la sfârşitul anului trecut în oraşul Wuhan din China.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO