Eveniment

Cea mai nouă lege promulgată de Klaus Iohannis: Preşedintele a promulgat marţi Legea pentru instituirea Zilei Limbii Romani

Cea mai nouă lege promulgată de Klaus Iohannis:...

Autor: Maria Stan, Mediafax

08.01.2019, 16:33 107

Preşedintele Klaus Iohannis a emis, marţi, decretul pe legea privind instituirea Zilei Limbii Romani pe data de 16 iunie, zi în care vor fi organizate manifestări culturale dedicate aceste sărbători, iar autorităţile centrale şi locale pot contribui cu sprijin logistic sau financiar, în acest scop.

Camera Deputaţilor a votat, decizional, pe 12 decembrie 2018, Legea privind instituirea Zilei Limbii Romani pe data de 16 iunie, în scopul „păstrării tradiţiilor, culturii şi limbii materne de către persoanele aparţinând minorităţii etnice”.

„Se instituie ziua de 16 iunie ca zi a limbii romani. Anual, cu prilejul limbii romani, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii de romi, se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători”, prevede actul normativ.

Iniţiativa legislativă mai prevede că autorităţile centrale şi locale pot contribui cu sprijin logistic şi/sau financiar, după caz.

De asemenea, leges stipulează şi faptul că „Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor, emisiuni ori aspecte, de la maniferstările dedicate acestei sărbători.”

În actul normativ a introdus şi faptul că „în instituţiile în care se predă limba români ca limba maternă, în ziua de 16 iunie se organizează manifestări culturale dedicate acesti sărbători.”

Tot marţi, şeful statului a semnat decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul declarării ca lucrări de utilitate publică, a lucrărilor de interes naţional pentru realizarea infrastructurii destinate depozitării definitive, în siguranţă, a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, rezultate din funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice existente pe teritoriul naţional.

Proiectul de lege a fost adoptat, pe 12 decembrie 2018, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Preşedintele Iohannis a mai semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, adoptată decizional de către deputaţi, tot pe 12 decembrie 2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO