În cercetarea începută în Arhivele Naţionale, am găsit documente uluitoare despre istoria modernă a viticulturii româneşti. Modernă – adică, cam din perioada 1903-1908. Mă laud (şi îmi face plăcere!) că am fost primul cercetător care a deschis aceste documente de la arhivarea lor. Necazurile cu filoxera, încercări de salvare, opisuri de soiuri, oferte comerciale, scrisori de prezentare ale exportatorilor (de butaşi) germani, francezi, americani, matrapazlâcuri, şpăgi, „neatenţii” ale inspectorilor şi câte şi mai câte.
Interesant este şi programul naţional de refacere a viilor. Un credit viticol garantat de stat.
În 1907 se pun bazele juridice şi din 1908 devine funcţional. Viticultorii cumpără butaşi americani şi, în paralel, milioane de viţe din soiuri internaţionale.
Deşi au dispărut foarte multe soiuri autohtone şi deşi banii „au plecat” afară, a rămas totuşi ceva în urmă.
Un aspect interesant este termenul care a fost fixat pentru recuperarea întregii sume de către bănci. Înapoierea banilor. Acest termen a fost de 40 de ani. Coincidenţă sau nu, naţionalizarea s-a făcut fix la 40 de ani, DUPĂ ce a fost luat şi ultimul bănuţ de la proprietari.
Vedeţi, istoria este interesantă. Mai ales când încerci să vezi ce se potriveşte din ea şi în prezent. Despre viitor... mai vorbim.
Dar noi, ca neam, orice s-ar spune, nu suntem ranchiunoşi. Dimpotrivă. Am îmbrăţişat cu entuziasm soiurile internaţionale şi am obţinut vinuri foarte bune.
Mereu atenţi la ceea ce se întâmplă „afară” (adoptând frecvent şi modele de consum din exterior), am format o piaţă de vin în care, astăzi, îşi găsesc locul „etichete” importate din întreaga lume.
În periplul filmărilor pentru TVR am poposit şi la Iaşi. Un bun exemplu pentru afirmaţia de mai sus. Pe Strada Lăpuşneanu, la Travagant, am întâlnit trei vinuri răcoroase cu care am încheiat o zi fierbinte. Vi le prezint.
1. Bodegas Principe de Viana, ENTREFLORES, Verdejo 2019
2. Volratz, Riesling 2018
3. Domaines Albert Bichot, Chablis 2018
1. Bodegas Principe de Viana, ENTREFLORES, Verdejo 2019
În primul rând, ce este acest Verdejo? Un soi de sud (Nordul Africii, Sudul Spaniei) fixat excelent în Rueda.
În trecut, vinificat în stil „oxidativ” (un procedeu cunoscut şi românilor până acum vreo 30 de ani), astăzi, pus în valoare de stilul modern în care prospeţimea, fructele albe şi aromele florale sunt definitorii.
Vinul „meu” a fost, în primul rând, un comutator perfect funcţional de la „working made” la „relax”.
Echipa de filmare, un fel de eşantion de studiu social, s-a bucurat de el, dovedind că acest Verdejo este uşor de împrietenit cu oameni de diferite vârste şi fără deosebire de gen.
Îl „văd”, totuşi, mai aproape de tineri exuberanţi sau, în general, mai aproape de oameni nesofisticaţi, dornici să guste ceva bun fără să fie nevoiţi să-şi caute alambicate căi iniţiatice.
Caise, o feliuţă de lămâie bine coaptă, cireşe albe amărui. Şi o privire către un apus de vis.
2. Volratz, Riesling 2018
Am înţeles târziu cum e cu Rieslingul german.
În consumul nostru, al românilor, Rieslingul „italian” a fost prezent decenii la rând.
De fapt, până prin anii ’96-’97, recunosc, nici nu prea creditam Germania ca posibilă creatoare de vinuri mari. Şi greşeam. Şi viticultura şi vinificaţia de aici sunt puternice şi soiul, în sine, este unul valoros.
În zilele noastre se plantează şi la noi. Dar, pentru a-i cunoaşte profilul (şi pentru a aprecia chiar vinurile româneşti produse din Riesling german) trebuie să ne „confruntăm” cu vinurile din ţara de origine.
Vinul degustat la Travagant nu are „petrolul” pe care îl găsesc comentatorii de vin (din ce în ce mai mulţi) ci, cu generozitate, etalează note de mere combinate cu bergamote şi iasomie. Poate, să nu râdeţi, şi puţin muşetel. Aceste note se aşează pe un lichid cristalin, cu un extract bun, care-i dă, cumva, „greutate”.
Mie mi-a dat impresia că e un vin care poate fi băut şi „la costum”. ...chiar daca prima mea opţiune ar fi pentru un costum... de in alb, de vară.
3. Domaines Albert Bichot, Chablis 2018
Cu siguranţă, a fost vinul serii. Elegant, clasic. Am revenit în mai multe rânduri cu întrebări directe către echipa mea de filmare în încercarea de a face o lista de descriptori.
Am constatat cu plăcere că elementele minerale şi bivalenţa viguros / blând este receptată cu uşurinţă.
La o examinare mai atentă, pe langă aciditatea revigorantă, putem adăuga pere verzi, tari, mere, dar şi senzaţia (nu gustul) lăsată de o miere bună, clară.
Interesant mi s-a părut faptul că absolut toţi „intervievaţii” mei foloseau trimiteri către stări şi mai puţin către senzaţia gustativă. Am interpretat situaţia ca un mare compliment adus vinului.
Sublimarea gustului în trăire.
Aşa că, nici nu ştiu la ce să vă invit. Să degustaţi acest vin sau să-l trăiţi?
Poate că nu e lipsit de înţelepciune să nu despărţim acest asamblaj impuls gustativ - emoţie. Mi se pare formula ideală de definire a unui vin reuşit. Pot adăuga şi o altă extensie: memoria. Un vin care se ţine minte multă vreme.
