Eveniment

Ce spune şeful analiştilor financiari: Vom avea o volatilitate mai mare a cursului şi o depreciere a leului. BNR ar trebui să majoreze dobânda

Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA

Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA

Autor: Alexandra Cepăreanu

18.03.2019, 00:07 9733

Economia României nu poate ţine pasul cu nivelul de creştere al salariilor, de 10% anual şi de cerere.

Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA - Asociaţia Analiştilor Financiari, susţine că economia România nu poate ţine pasul cu nivelul  de creştere al salariilor, de 10% anual, şi nu poate să livreze produsele care îi sunt cerute, iar din acest motiv cresc importurile. În aceste condiţii vom avea o volatilitate mai ma­re a cursului şi o depre­cie­re a leului. BNR ar trebui să majoreze dobânda.

„Creşterea exagerată a salariilor, care pe de o parte a crescut cererea de produse şi se vede în deficitul comercial care este de 9% din PIB, arată că economia nu face faţă acestei creşteri de cerere. Prin ur­ma­re, crescând cererea avem importuri mai mari şi preţuri mai mari. Pe de altă parte, creş­terea salariilor a pus pre­siune şi pe costurile de producţie ale companiilor, şi de aici vine un şoc de creş­tere a preţurilor“, a spus el la ZF Live. „Practic, avem depre­cie­rea monedei naţionale, creş­te­re de deficit extern şi creşterea inflaţiei“.

El a spus că economia României decelerează ca ur­mare a încetinirii creşterii economice din Uniunea Euro­pea­nă, principalul partener comercial.

El se aşteaptă ca economia României să aibă în acest an o creştere de doar 2,5-3,3%. „Poate nominal va fi de 5,5%“.

Guvernul estimează o creştere economică de 5,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO