Eveniment

Ce spune premierul Tudose despre Fifor, absolvent de Filosofie, la ministerul Economiei: Nu trebuie să fie economist. Trebuie să înţelegi cum funcţionează economia

Întrebat ce îl recomandă pe Fifor pentru portofoliul Economiei, Tudose a răspuns: „Putere de muncă, determinare şi dorinţa de a aduce la îndeplinire programul de guvernare pe domeniu”.

Chestionat de jurnalişti dacă, totuşi, nu ar fi necesar ca un ministru să aibă şi studii de specialitate pe domeniul pe care îl gestionează, Tudose a răspuns negativ.

„E suficient, fiindcă domnia sa a participat activ la tot ceea ce a însemnat partea de elaborare a programului de guvernare, cunoaşte foarte bine despre ce este vorba acolo, o să vă convingă mâine la audieri. Confundaţi partea de minister al economiei cu un minister de Finanţe”, a spus Tudose.

„Nu trebuie să fii economist ca să fii la ministerul Economiei. Trebuie să înţelegi cum funcţionează economia, să ai bunul simţ să-i pui la treabă pe cei care se ocupă de acest lucru şi să împingi proiectele spre direcţia bună, ceea ce domnul Mihai Fifor are”, a adăugat Tudose.

Senatorul PSD Mihai Fifor, propus pentru ministerul Economiei, nu are pregătire economică. El este licenţiat în Filosofie la Universitatea din Craiova, are un master în Literatura română şi altul în Managementul Afacerii Publice, la SNSPA, şi un doctorat în antropologie socială, la aceeaşi Universitate din Craiova.

Pe de altă parte, în 2009 Fifor a urmat la Colegiul Naţional de Apărare cursul "Securitate şi bună guvernare", precum şi cursul „Managementul afacerilor interne” la Colegiul Naţional de Afaceri Interne al Academiei de Poliţie Al. I. Cuza.

În iunie 2015 Fifor a fost propus ministru al Transporturilor, premierul Victor Ponta transmiţându-i preşedintelui Klaus Iohannis o propunere de nominalizare în acest sens. La acel moment, Fifor era preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi energie din Senat.

Preşedintele Klaus Iohannis a respins, însă, propunerea ca Fifor să ocupe portofoliul Transporturilor, motivând că „nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor”.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.