Eveniment

Ce spun tinerii despre modificarea orei: Nu prea îmi convine, pentru că e obositor

Ce spun tinerii despre modificarea orei: Nu prea îmi...

Autor: Mihaela Gidei, Ana Maria Rus

24.10.2020, 20:56 107

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă. Tinerii nu sunt încântaţi şi spun că după această modificare se simt mai obosiţi.

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă, astfel că ora 4.00 va deveni ora 3.00.

Unii tineri nu sunt încântaţi de această modificare.

„Nu sunt foarte matinală şi, de obicei, când mă trezesc, mă trezesc pe la prânz. Pe mine, una, mă afectează foarte tare chestia asta. Mă trezesc dimineaţa, e intuneric, dacă plec la 7 de acasă, că stau mai departe. Când vine seara, se întunecă la 5, 4 şi ceva. Mă simt mult mai obosită din start. Prefer ora de vară, categoric”, spune Bianca Gorea.

„Nu prea îmi convine, pentru că e obositor. La ora de vară, mi se pare mult mai ok, chiar dacă iarna se face noapte mai devreme. Doar noaptea e mai fain până la urmă”, e de părere şi Daniel Atănăsoae.â

Alţii însă spun că s-au obişnuit cu schimbarea anuală a orei.

„Întâmplându-se asta cu regularitate, an de an, toată lumea e obişnuită să fie ziua mai scurtă şi noaptea mai lungă. Se schimbă şi vremea. Asta-i iarna. Petreci mai mult timp în casă, în primul rând şi cred ca asta e o măsură bună per total să limităm şi răspândirea virusului”, consideră Bogdan George.

Potrivit CFR Călători, în noaptea de sâmbătă spre duminică va fi afectată şi circulaţia trenurilor. Toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO