Eveniment

Ce se plăteşte la pompă dintr-un litru de benzină? Din 5 lei, 3 lei se duc la stat prin accize şi TVA

Ce se plăteşte la pompă dintr-un litru de benzină?...

Autor: Roxana Petrescu

15.01.2015, 00:06 2505
Circa 60% din preţul unui litru de benzină este colectat de stat, sub forma TVA şi a accizelor, restul, care acoperă costurile companiilor de profil, de la rafinare, acolo unde este cazul, până la costurile logistice şi de distribuţie, dar care includ şi marja distribuitorilor de carburanţi mergând spre petrolişti.
 
Deci, cel putin teoretic, indiferent de preţul barilului de petrol, în Ro­mânia statul va lua fix 2 lei cât este nivelul acci­zelor, la care se adaugă TVA în funcţie de preţul la pompă.
 
La mijlocul săptămânii trecute, premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor trasporturilor şi finanţelor să discute cu reprezentanţii companiilor petroliere pentru a ajunge la un preţ „corect şi rezonabil.“
 
Intervenţia a avut loc în contextul în care barilul de petrol a ajuns să se tranzacţioneze la 46 de dolari de la maximul de 115 dolari din iunie anul trecut, timp în care preţul carburanţilor a scăzut pe piaţa locală cu circa 20%.
 
Din ce este însă compus preţul carburanţilor?
 
Spre exemplu, în cursul zilei de ieri, preţul pe litrul de benzină de la staţia Petrom situată pe strada Lucreţiu Pătrăşcanu costa 5,070 lei, iar cel de motorină standard costa 5,230 lei.
 
Pentru benzină, valoarea TVA (24%) este egală cu 0,981 lei din preţul total de 5,070 lei.
 
În afară de TVA, statul mai colectează şi accizele la car­buranţi. Azi, pentru fie­care litru de benzină, acciza totală are valoarea de 2,035 lei, iar pentru motorină va­loarea accizei este de circa 1,9 lei. Va­loa­rea accizei a crescut simţitor anul trecut, unul dintre factorii pricipali fiind introducerea acci­zei de 7 cenţi pe litru care s-a tradus într-o creştere a preţurilor de 41 de bani. La acel moment, se spunea că banii se vor duce spre autostrăzi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO