CCR arată, în motivarea deciziei prin care amenzile din perioada stării de urgenţă au fost declarate neconstituţionale, că legea nu întruneşte „exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate”, iar stabilirea contravenţiilor este lăsată, în mod arbitrar, la aprecierea agentului constatator.
Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, miercuri, motivarea deciziei din 6 mai prin care a fost declarată neconstituţională ordonanţa de urgenţă prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanţelor militare, în urma unei sesizări transmise de Avocatul Poporului.
„Dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale. (...) Stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei”, se arată în motivarea deciziei.
În plus, normele prin care sunt stabilite contravenţiile trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu uşurinţă, prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator, mai spune CCR.
„Norma trebuie redactată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, astfel încât să fie apt să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care ar putea rezulta din săvârşirea unei anumite fapte. Altfel spus, legea trebuie să definească în mod clar contravenţiile şi sancţiunile aplicabile, fiind necesar ca destinatarul normei să cunoască din însuşi textul normei juridice aplicabile care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa contravenţională”, se menţionează în motivare.
Conform documentului citat, este necesar ca norma care constituie temeiul sancţiunilor contravenţionale „să fie clară, precisă şi previzibilă”. Legiuitorul, mai arată CCR, ar fi trebuit să-şi fi îndeplinit obligaţia de transpunere a principiului proporţionalităţii reglementând norme prin care fapta contravenţională este individualizată legal.
„Prevederile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 nu numai că nu prevăd concret faptele care atrag răspunderea contravenţională, dar stabilesc în mod nediferenţiat pentru toate aceste fapte, independent de natura sau gravitatea lor, aceeaşi sancţiune contravenţională principală. În ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale complementare, deşi legea prevede că acestea se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei, atâta vreme cât fapta nu este circumscrisă, evident că nu se poate determina nici natura sau gravitatea sa pentru a stabili în mod just sancţiunea complementară aplicabilă”, subliniază judecătorii CCR.
Curtea constată şi că, „întrucât prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate impun o obligaţie generală de a respecta un număr nedefinit de norme, cu dificultate identificabile, şi stabilesc sancţiuni contravenţionale, neincriminând fapte concrete, încalcă principiile legalităţii şi proporţionalităţii care guvernează dreptul contravenţional. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum şi cu principiul restrângerii proporţionale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituţie”.
Mai mult, Curtea subliniază şi că imprecizia textului de lege afectează garanţiile constituţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare.
„Măsurile de primă urgenţă pe care Preşedintele le poate adopta au caracter administrativ şi nu pot viza decât aspectele reglementate de lege”, mai explică judecătorii constituţionali.
În 6 mai, CCR a stabilit că art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă este neconstituţională, în ansamblul său, sunt neconstituţionale
Motivarea deciziei, publicaţi miercuri pe site-ul CCR, se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
