Eveniment

Ce s-ar fi întâmplat dacă eram în afara Uniunii Europene când a lovit criza

Aderarea la Uniunea Europeană a schimbat faţa României, însă binefacerile integrării au fost parţial anulate de această criză care pare că nu se mai sfârşeşte. Mediafax Foto

galerie foto

Autor: Iulian Anghel

17.11.2013, 20:27 2702

Despre integrarea în Uniunea Europeană s-a spus că a fost – şi chiar a fost - obiectivul central al politicii noastre de după revoluţie. A fost ideea care a unit şi nu a dezbinat. Odată îndeplinit, obiectivul s-a retransformat în subiect de polemică.

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu au sărbătorit separat, dar ambii în mijlocul mulţimii, primele clipe şi minute ale integrării – Revelionul dintre anul 2006 şi 2007. Când au apărut şi constrângerile integrării, foaia a fost întoarsă de tot.... cine a negociat atât de prost?

La şapte ani de la integrare ne uităm în jur. A fost chiar atât de rău? Ce obiectiv naţional ar mai putea acum aduna şi aşeza energiile într-o formă care să nu se topească la prima ploaie? Aderarea la euro? A fost o încercare, dar euro, după atâţia ani de criză este mai degrabă o teamă decât o speranţă.

Aderarea la UE a schimbat, totuşi, faţa României. Nu atât de spectaculos, nu atât de profund pe cât aşteptau unii dintre noi. Nici spectaculos, nici dramatic - ziua de după aderare nu a fost nici mai blândă, nici mai calmă, nici mai tulburată de această veste.

Dacă nu am observat nimic s-a întâmplat pentru că schimbările începuseră deja să se producă cu mult în urmă. Erau câţiva ani deja de când România intrase în NATO - se bucura deci de stabilitate geostrategică -, economia creştea cu 5-7%, iar perspectivele aderării la UE nu mai puteau fi puse la îndoială. Au fost ani în care investiţiile străine au început să vină masiv în România, cu un vârf în 2008, anul debutului crizei, de peste 9 mld. euro.

Binefacerile integrării au fost parţial anulate de această criză care pare că nu se mai sfârşeşte. Nu ne-am bucurat, practic, decât doi ani de un trai calm ca membri ai UE. Dar trebuie să privim ca pe o şansă – sigur, nu datorăm nimănui nimic pentru asta -  faptul că am aderat la UE înainte de începutul crizei.
 

Titlurile ediţiilor din 2007:
Iulius Group investeşte în Suceava, Iaşi şi Cluj 250 mil. euro. Importurile auto au luat faţa producţiei autohtone. BCR a făcut profit de 240 milioane euro în 2006. Numai criza politică mai lipsea Bursei. România a bătut în premieră Ungaria la PIB. Cel mai mare salariu oficial din România: 110.000 de euro net lunar. Expaţii români au trimis acasă 1,3 miliarde euro în decembrie. IKEA aşteaptă vânzări de 50 milioane euro în primul an. Asigurările auto duc piaţa asigurărilor pe pierdere. Bancherii pot negocia liber condiţiile de creditare. Cursul euro a revenit la nivelul de acum 4 ani. Vosganian vinde companii din energie de 4 miliarde de euro. Băsescu, dat afară de la Cotroceni la Parlament. Isărescu vede leul ca pe un Rocky al Finanţelor. Primii milionari români din internet. Seceta aduce pierderi dramatice. Bursa de la Bucureşti a depăşit pragul psihologic de 10.000 de puncte. FMI: Salariile bugetarilor distorsionează mediul privat. Universitatea de Agronomie va fi mai bogată decât Oxford. Erste face rebranding la BCR din septembrie. Pensiile private şi real estate-ul au atras investiţii record. Dănilă: Băncile ajung să rişte prea mult pentru cotă de piaţă. Patriciu a devenit cel mai bogat român prin vânzarea Rompetrol. Record pe birouri: America House, vândută cu 120 mil. euro. BCR a luat culorile Erste, urmează produsele şi serviciile. Francezii de la Groupama cumpără BT Asigurări. Portofoliul imobiliar al lui Ion Ţiriac depăşeşte un miliard de euro.

 

Unde suntem după 15 ani

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO