Eveniment

Ce păţeşti dacă nu porţi mască sau dacă deschizi terasa în weekend? Actele normative de joi nu conţin amenzi

Ce păţeşti dacă nu porţi mască sau dacă deschizi terasa în weekend? Actele normative de joi nu conţin amenzi

Autor: Eduard Popescu

15.05.2020, 15:21 470

Dacă astăzi nu porţi mască în autobuz sau metrou ori pleci din localitate fără să completezi declaraţia pe proprie răspundere, nu poţi fi amendat de poliţişti. Tocmai de aceea, aceştia se folosesc de o lege din 1991 (Legea 61/1991) pentru a da avertismente oamenilor, inclusiv la metrou, unde le recomandă acestora să fie responsabili, scrie Mediafax.ro

Potrivit unor surse din Poliţie, agenţii ştiu ca nu pot da amenzi, de aceea dau avertismente şi caută să discute cu cetăţenii. 

Nici în cazul unui patron care vrea să deschidă terasa de azi, posibilitate care s-a tot vehiculat în ultimele zile, nu prea există pârghii legale pentru ca acesta să fie sancţionat. 

Nerespectarea restricţiilor impuse va putea fi sancţionată de luni încolo, când legea stării de alertă, promulgată azi de preşedinte, va intra în vigoare şi va produce efecte.

Guvernul a decis, joi, să nu mai aştepte intrarea legii în vigoare şi să declare starea de alertă încă de astăzi, prin intermediul Hotărârii CNSU 24/2020, publicată azi-noapte în Monitorul Oficial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO