Eveniment

Ce ne arată rezultatele testelor de anticorpi după vaccinare? Orice valoare peste limita de referinţă indică prezenţa anticorpilor

Ce ne arată rezultatele testelor de anticorpi după...

Autor: Georgiana Mihalache

23.03.2021, 11:00 37430

Testele de anticorpi după infecţia cu COVID-19 au intrat în oferta de servicii a operatorilor privaţi încă de la jumătatea anului 2020, iar după începerea campaniei de vaccinare, marile reţele au inclus şi testarea nivelului de anticorpi la persoanele vaccinate. Valoarea de referinţă care indică prezenţa anticorpilor diferă de la un laborator la altul. În cazul mai multor laboratoare, valoarea de referinţă pentru anticorpi este de peste 0,8 unităţi/ ml. Ce informaţii ne aduc buletinele de analize?

„Orice valoare a anticorpilor peste limita cut-off-ului trebuie să ne bucure, deoarece înseamnă că organismul nostru este pregătit să recunoască virusul. Raspunsul imun poate varia de la o persoană la alta. Nu putem însă corela valoarea titrului de anticorpi cu gradul de protecţie împotriva unei posibile infectări”, a spus medicul Andreea Alexandru, directorul medical al diviziei de laboratoare din cadrul reţelei Regina Maria.

Valoarea de referinţă diferă însă de la un laborator la altul, în funcţie de reactivii folosiţi. De aceea, medicii recomandă ca testările succesive, la o perioadă anume de timp pentru a vedea evoluţia anticorpilor să fie făcute la acelaşi laborator, care să folosească aceeaşi unitate de referinţă.

Testările se pot face la 15 zile de la prima doză de vaccin sau la 7 zile de la rapel, indiferent de vaccinul cu care au fost imunizaţi pacienţii.

Sunt trei tipuri de teste de anticorpi – cele realizate după infecţia cu COVID-19, cele de anticorpi neutralizanţi anti-spike – arată iminizarea de lungă durată după infecţie sau vaccin şi cele de anticorpi anti-spike care arată inclusiv anticorpii neutralizanţi după infecţie sau vaccin.

„Testele de anticorpi neutralizanţi IgG anti-Spike au valorea de referinţă < 13 AU/mL (unităţi arbitrare, unitatea de măsură a reactivului folosit). Testele de anticorpi Ig anti-spike au valorile de referinţă <  0.8 U/mL  (unităţi/ ml) sau 1 U/mL în funcţie de reactivii folositi. Aceste valori de referinţă sunt prezente pe buletinul de analize primit de pacient”, a mai spus Andreea Alexandru.

În cadrul laboratoarelor private se fac aceste tipuri de teste, iar preţul pentru testarea anticorpilor după vaccin variază între 130 şi 200 de lei.

„Încă nu ştim în ce măsură o cantitate mai mare de anticorpi protejează organismul de o reinfectare, fiecare persoană este unică în felul ei şi organismul este diferit de la caz la caz”, a spus Antoanela Curici, director medical al Synevo România.

Acelaşi lucru l-a explicat şi Răzvan Cherecheş, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeş Bolay din Cluj.

„Dacă valoarea este peste 0,8 UI/ ml înseamnă că organismul vostru a făcut anticorpi anti proteină-spike. Valoarea nu înseamnă mare lucru pentru că răspunsul este individual. Valorile de anticorpi înseamnă că organismul a sintetizat anticorpi. În ce măsură vă protejează de infecţia ulterioară este greu de spus. Studiile nu au analizat până în acest moment relaţia dintre numărul de anticorpi şi simptomele dezvoltate potenţial de cei vaccinaţi”, a spus Răzvan Cherecheş.

Ce ştim despre testele de anticorpi?

-Valorile de referinţă diferă de la laborator la altul, în funcţie de reactivii folosiţi

-Valorile de referinţă trebuie să fie prezente pe buletinul de analize, pot varia de la peste 0,5 unităţi/ ml la 0,8 unităţi/ ml sau chiar 1 unitate/ ml

-Trebuie păstrată aceeaşi unitate de măsură în cazul în care o persoană vrea să măsoare anticorpii pe o durată de timp mai mare

-Testarea pentru anticorpi în urma vaccinului poate fi făcută la 7 zile de la doza de rapel sau minimum 15 zile de la prima doză

-Testarea pentru anticorpi în urma infecţiei se poate face la minimum 15 zile de la primele simptome

-Sunt trei tipuri de anticorpi – cei IgM si IgG anti-Nucleocapsidă – indică faptul că pacientul a trecut prin infecţia cu COVID-19; anticorpii IgG neutralizanţi anti-Spike – cei care asigură imunitatea de lungă durată post infecţie sau vaccin şi anticorpii Ig anti-Spike – care arată cantitatea totală de anticorpi după infecţie sau vaccin, inclusiv cei neutralizanţi.

-Testele de anticorpi după vaccinare pot fi făcute indiferent de vaccinul cu care s-a imunizat o persoană

Ce nu ştim despre testele de anticorpi?

-Nu există până acum o legătură între o nivelul anticorpilor şi o protecţie mai mare în funcţie de valoarea acestora în organism

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO