Eveniment

Ce face România, la fiecare şase luni schimbă premierul? Încă o dată populaţia şi guvernarea sunt luate ostatice în lupta pentru putere

Sorin Pâslaru - redactor-şef al ZF

Sorin Pâslaru - redactor-şef al ZF

Autor: Sorin Pâslaru

16.06.2017, 00:04 3557

România traversează o criză politică total neaşteptată care poate avea repercusiuni negative asupra evoluţiei economiei, însă, dacă se priveşte retrospectiv modul în care a fost numit actualul premier, precum şi evoluţia lui în aceste 6 luni, era de aşteptat o mişcare de forţă din partea liderilor PSD.

Încă de la început, premierul Sorin Grindeanu a fost numit cu mari rezerve după încercarea cu Sevil Shhaideh, actualul ministru al dezvoltării. O astfel de mişcare de forţă este proprie acestui partid, unde întotdeauna liderul, ca într-o „haită”, trebuie să demonstreze chiar şi abuz de putere pentru a fi respectat.

Aceasta, din punctul de vedere al relaţiilor interne între oamenii din PSD, care au demonstrat de-a lungul timpului loialitate faţă de lider, până când acesta este schimbat. Abia după schimbarea sa este decimat şi scos pe margine, după cum s-a văzut în cazul ultimilor şefi ai acestui partid.

Până atunci însă, instinctele membrilor acestui partid şi felul în care au funcţionat până acum le spun că trebuie doar să stea grupaţi şi să urmeze instrucţiunile de la vârf. Aceasta a fost reţeta de rezistenţă în ultimii 27 de ani, în condiţiile în care multe formaţiuni politice s-au destrămat sau sunt acum în derivă şi nu-şi mai găsesc un drum / o voce.

Spre deosebire de liderul partidului, care şi-a făcut o mantră din programul de guvernare, fiind foarte bine sfătuit în acest sens, premierul Sorin Grindeanu nu a avut niciun proiect puternic alături pe care să-şi pună numele, de care să se lege. Astfel, indiferent de rezultatul votului de la moţiunea de cenzură care va avea loc săptămâna viitoare, nu se poate spune că există mari proiecte care au fost întrerupte din cauza instabilităţii politice.

Din păcate, pentru un premier din noua generaţie, Sorin  Grindeanu nu a pus pe masă un proiect, două, trei de care să-şi lege numele şi pentru care să lupte, pentru ca oamenii să-l identifice cu acesta.

Cine a sfătuit PSD-ul să elaboreze un program detaliat de guvernare, cu detalieri punctuale în zeci de sectoare de activitate, a făcut-o bine.

Oamenii au nevoie să vadă în mod practic ce aduce o guvernare. Iar raportarea abstractă la punctele validate sau nu ale programului de guvernare este la rândul său un instrument de control al guvernului, instrument care nu a fost prevăzut de majoritatea celor care analizează politica şi funcţionarea guvernului din România.

Dacă nu am şti cine sunt cei care vor astăzi capul lui Grindeanu - lideri locali din cele mai sărace regiuni ale României care au făcut averi din influenţa lor, ţinute la adăpost de privirea publică, lucrând zeci de ani la stat, deci complet nejustificat - mecanismul ar suna corect: nu te-ai ţinut de programul de guvernare, un pas în spate.

Ar fi putut premierul Grindeanu să marşeze mult mai apăsat pe câteva teme care au astăzi impact enorm în România: investiţiile în infrastructură, calitatea seviciilor de educaţie din sectorul public şi calitatea serviciilor de sănătate din sectorul public.

Unde sunt şedinţele de guvern săptămânale care să evalueze modul de cheltuire a banilor alocaţi în infrastructură şi avansul marilor şantiere: centura Capitalei, Comarnic-Braşov, Sibiu-Piteşti?

Unde sunt iniţiativele din sănătate unde premierul ar fi pu­­tut arăta că salariile au crescut substanţial şi că este rândul cor­­pului medical acum să îmbunătăţească calitatea serviciilor?

Unde au fost vizitele în şcoli în care premierul, fost profesor şi apropiat al zonei de învăţământ, să ofere soluţii şi perspective într-un sector de care se plânge astăzi toată lumea: părinţi, profesori, copii şi angajatori?

Câteva opţiuni precise şi mesaje pe teme arzătoare pentru opinia publică, care să arate un angajament, care să demonstreze o forţă de decizie şi opţiuni clare, „condimentate“ eventual cu restructurări în ministere şi agenţii, ar fi creat premierului un alt spaţiu de manevră, atât în propriul partid, cât şi la nivelul opiniei publice.

Prea târzii şi prea timide ultimele luări de poziţie pentru ca oamenii să-l vadă într-adevăr ca o alternativă. O profilare mai bună a premierului i-ar fi permis un alt schimb de replici cu preşedintele partidului.

Pe de altă parte, din păcate pentru România, necesitatea acestei demonstraţii de forţă a liderilor PSD aduce instabilitate.

Toţi se vor întreba: ce face România, la fiecare 6 luni schimbă premierul? Cum poate ţara cu cea mai mare creştere din Uniunea Europeană să cadă pradă unei crize politice? Ce se întâmplă?

Investitorii îşi modifică imediat percepţia. România ar avea nevoie de o guvernare care să stea măcar trei ani pentru a putea aplica un program. Este posibil ca această schimbare să ascundă nişte tensiuni şi mai adânci. Vom vedea ce se întâmplă cu execuţia bugetară, aflată deocamdată pe excedent, dar cu o scădere brutală a cheltuielilor de capital.

Din acest punct de vedere, criticii acestei guvernări ar trebui să fie mulţumiţi. Iată: nu au fost cheltuiţi banii pentru investiţii, guvernul nu şi-a făcut treaba şi ar trebui să fie demis.

Dacă nu ar prevala de fapt jocurile de putere din cadrul partidului de guvernare, situaţia s-ar putea judeca şi în acest fel. Însă încă o dată populaţia şi guvernarea sunt luate ostatice în lupta pentru putere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO