Nu este clar când şi dacă acordul stabilit de liderii UE cu Cameron pentru prevenirea Brexitului va deveni lege pentru toate ţările comunitare, ce se va opri din acesta dacă Marea Britanie alege să iasă din UE. Cameron a stabilit pentru iunie referendumul privind Brexitul, iar cei care vor ieşirea ţării din spaţiul comunitar şi-au început ofensiva. Până atunci, Cameron va trebui să-şi vândă bine „victoria“ alegătorilor britanici.
Ce a vrut şi ce a obţinut Cameron
În privinţa indemnizaţiilor de muncă, în manifestul conservator, al reformelor pe care Cameron le-ar fi vrut de la UE, sau mai degrabă al cerinţelor radicalilor din partidul premierului, se arată că „vom insista ca migranţii cetăţeni UE care vor scutiri de taxe (în Marea Britanie) să locuiască aici şi să contribuie aici timp de cel puţin patru ani“, scrie BBC.
Manifestul propune, de asemenea, „noi cerinţe privind rezidenţa pentru locuinţe sociale astfel încât migranţii UE să nu poată fi luaţi în considerare pentru o astfel de locuinţă dacă nu au locuit într-o regiune timp de cel puţin patru ani“. Documentul cerea blocarea totală a accesului cetăţenilor UE care-şi caută loc de muncă în Marea Britanie la beneficiile acordate acestei categorii de participanţi la piaţa muncii cu precizarea că „dacă o persoană aflată în căutarea unui loc de muncă nu şi-a găsit loc de muncă în şase luni, acesteia i se va cere să plece“. Cameron a vrut, de asemenea, să-i împiedice pe migranţii cetăţeni UE care muncesc în Marea Britanie să trimită alocaţii pentru copii acasă. „Când copilul migrantului UE locuieşte în străinătate, atunci migrantul nu va putea primi alocaţie pentru copii sau facilităţi fiscale indiferent de cât de mult au muncit în Marea Britanie şi indiferent de cât de multe taxe au plătit“, se arată în manifestul conservator.
În privinţa indemnizaţiilor de muncă, liderii UE au hotărât „autorizarea ca un stat membru să limiteze accesul muncitorilor UE nou sosiţi la beneficiile de muncă pentru o perioadă totală de până la patru ani de la intrarea în câmpul muncii. Limitarea va fi graduală, de la o excludere totală la acces din ce în ce mai mare pentru a reflecta conectarea muncitorului la piaţa muncii din statul gazdă“. Autorizarea, practic o frână de urgenţă la care se poate recurge în caz de presiuni semnificative asupra bugetelor naţionale, va avea o perioadă limitată şi se va aplica muncitorilor UE nou sosiţi timp de şapte ani.
În ceea ce priveşte alocaţiile pentru copii, liderii UE au hotărât ca, printr-o nouă legislaţie, să dea statelor membre opţiunea de a indexa astfel de beneficii la condiţiile din statul membru în care locuieşte copilul. Legislaţia nouă se va aplica noilor veniţi după adoptarea ei şi tuturor muncitorilor după 1 ianuarie 2020.
Compromisurile făcute de Cameron în aceste aspecte ale acordului reflectă împotrivirea statelor din grupul Vişegrad (Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia), acestea căutând să se asigure că şi alte state vor profita de drumul deschis de Marea Britanie.
Spre exemplu, acestea au propus ca durata de viaţă a frânei de urgenţă privind indemnizaţiile de muncă să fie de doar cinci ani, faţă de 13 ani cât a vrut Cameron. Liderii UE au hotărât că este justificat ca această frână să fie declanşată fără întârziere după referendum dacă Marea Britanie alege să rămână în UE.
Cameron nu a reuşit să obţină interdicţia pentru muncitorii migranţi de a trimite acasă alocaţii pentru copii. Plăţile vor fi legate de condiţiile de trai din ţara unde locuieşte copilul.
Guvernul britanic obţinuse deja un acord în privinţa indemnizaţiilor sociale. Migranţii UE nou sosiţi nu pot cere timp de trei luni alocaţii pentru cei care caută loc de muncă. Dacă ei nu
şi-au găsit loc de muncă timp de şase luni li se cere să plece. Migranţii UE din Marea Britanie care-şi pierd locul de muncă dintr-o vină care nu le aparţine au dreptul la aceleaşi indemnizaţii pe care le primesc cetăţenii britanici, inclusiv alocaţii pentru cei care caută loc de muncă şi ajutoare pentru locuinţa socială timp de şase luni. Frâna de urgenţă va putea fi aplicată după notificarea Comisiei Europene şi a Consiliului European şi după aprobarea cererii de către Consiliu. Frâna ar trebui să fie un răspuns la „intrări de muncitori din ţările membre de durată şi de o magnitudine excepţionale, inclusiv ca răspuns la politici din trecut care au urmat extinderilor anterioare ale UE“. Excepţionale sunt şi condiţiile în care ar veni noua legislaţie, mai ales când nu doar Marea Britanie, ci şi alte state sunt interesate să se schimbe ceva. Cancelarul german Angela Merkel sprijină clar cererea de indexare a alocaţiilor pentru copii la standardele de viaţă din ţara unde aceştia locuiesc. Premierul danez Lars Lokke Rasmussen a spus ca aceasta a fost ideea sa, numind-o „floarea din grădina mea“. La Bruxelles, Cameron nu a făcut decât s-o încaseze pentru ca şi alţii să beneficieze de ce a cerut el, scrie Deutsche Welle. În situaţia lui Cameron, forţat să organizeze referendumul privind statutul Marii Britanii în UE de „răsculaţii“ de la el din partid şi de ascensiunea formaţiunilor mai radicale precum Partidul Independenţei (UKIP), se află şi cancelarul german Angela Merkel. Alianţa ei de guvernare se şubrezeşte, iar partidele radicale, antisistem sunt în plină ascensiune. Plus că rata ei de aprobare este în scădere. Austria nu a făcut niciun secret din dorinţa de a plăti mai puţin pentru migranţi. Şi în Franţa, unde sunt presiuni mari pe buget, popularitatea preşedintelui François Hollande este în scădere.
„Cartonaşul roşu“ contra legislaţiei UE
Cameron a plecat la discuţiile cu liderii UE cu propunerea ca orice stat UE care nu face parte din zona euro să poată bloca reglementări UE. Marea Britanie nu vrea să plătească pentru întărirea zonei euro de vreme ce nu este membră a uniunii monetare şi mai vrea şi un statut special în UE. Premierul, care a vrut de fapt un drept naţional de veto contra legislaţiei comunitare, a negociat includerea unui mecanism de genul „cartonaş roşu“, noi puteri care derivă de fapt din simplificarea unui mecanism mai vechi. Un sistem mai slab, echivalent cu un „cartonaş galben“, a fost aplicat de doar două ori.
Mecanismul cartonaşului roşu presupune că atunci când UE propune o legislaţie nouă să trimită proiectul tuturor statelor membre pentru o analiză de 12 săptămâni. Dacă 55% din statele membre se opun, Consiliul renunţă la proiect cu condiţia ca ţările opozante să nu dorească să facă modificări.
Sistemul „cartonaşul galben“ se aplică atunci când o treime din ţările membre se opun unei legi noi, scrie portalul de ştiri Mother Jones. Proiectul este revăzut, dar doar atât.
Un sistem mai radical se aplică atunci când o jumătate din statele membre se opun. În acest caz, proiectul este revăzut, iar Comisia Europeană trebuie să explice de ce crede că normele sunt în regulă. După aceea, Consiliul European şi Parlamentul European trebuie să analizeze dacă propunerea de lege este compatibilă cu principiul subsidiarităţii. Dacă 55% din membrii Consiliului (sau majoritatea din Parlamentul European) cred că propunerea nu este compatibilă, se va renunţa la aceasta.
Mai exact, sub regulile vechi, dacă jumătate din statele membre se opun unui proiect de lege şi 55% din membrii Consiliului acceptă aceasta, proiectul este abandonat. Regula nouă presupune abandonarea imediată a legii dacă acesteia i se opun 55% din statele membre. Regulile noi nu fac decât să elimine votul Consiliului. Este logic că atunci când 55% din state se opun, nu vor vota favorabil nici în Consiliul European. Ca şi în trecut, funcţionarea cartonaşului depinde de capacitatea de a construi alianţe.
Contra unei uniuni europene tot mai strânse
Cameron a încercat să obţină o declaraţie că motto-ul „o uniune tot mai strânsă între popoarele Europei“ din tratatul de înfiinţare a UE nu se aplică Marii Britanii. Liderii UE conveniseră deja o formulare specială în iunie 2014 care arată că nu toate statele membre sunt pe drumul integrării, însă permierul britanic a vrut ceva mai puternic. El a obţinut o formulare mai precisă: „se recunoşte că Marea Britanie nu se află pe calea unei integrări mai în profunzime... Referinţa la o uniune europeană tot mai strânsă nu se aplică Marii Britanii“. Cameron s-a asigurat astfel că exceptarea Marii Britanii de la aplicarea principiului uniunii tot mai strânse, care se referă mai ales la integrarea politică, va fi scrisă în tratatele europene.
Cameron a câştigat, de asemenea, garanţii că ţărilor care nu fac parte din zona euro nu li se va cere să finanţeze bailouturi din uniunea monetară şi vor primi înapoi banii din fondurile centrale ale UE folosiţi pentru consolidarea zonei euro.
Premierul britanic a vruit să se asigure că UE nu foloseşte statutul al Marii Britanii de ţară non-euro împotriva ei. Acest lucru este extrem de sensibil pentru Londra deoarece găzduieşte unui dintre cele mai mari centre financiare din Europa. Cameron a cerut principii angajante, inclusiv recunoaşterea că UE are mai multe monede, nu doar euro şi că statele non-UE nu vor fi discriminate.
Cameron spune că a obţinut protectie pentru City-ul londonez faţă de discriminarea din partea statelor din zona euro şI că UE a recunoscut „pentru prima dată“ că există şI alte monede în afară de euro, scrie AFP. Limbajul acordului UE este vag, vorbind despre UE facilitând „coexistenţa între diferite perspective“. Preşedintele CE Jean-Claude Juncker insistă că acordul nu include dreptul de veto, pentru Londra, asupra deciziilor ce privesc zona euro.
