Eveniment

Cătălin Ioniţă, fostul şef al Poliţiei Române, a ajuns la DNA

Cătălin Ioniţă, fostul şef al Poliţiei Române, a...

Autor: Firuta Flutur, Mediafax

27.06.2018, 11:14 193

Cătălin Ioniţă, care s-a retras marţi de la conducerea Poliţiei Române şi în cazul căruia ministrul de Interne Carmen Dan a precizat că nu speculează dacă ar fi vizat sau nu de un dosar penal, s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la sediul DNA.

Cătălin Ioniţă a declarat, la sosirea la sediul central al direcţiei, că a plecat de la şefia Poliţiei Române ca să nu păteze imaginea instituţiei.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, referitor la plecarea acestuia de la şefia Poliţiei Române, că nu are ce să îi reproşeze şi că nu vrea să speculeze dacă acesta ar fi sau nu vizat de un dosar penal.

"Nu îi pot reproşa nimic lui Cătălin Ioniţă. A fost o cerere personală de încetare a împuterniciirii şi, în acel moment, nu cred că existau alte soluţii din partea ministrului. Referitor la afirmaţiile privind existenţa unui dosar penal, nu vreau şi nu pot să speculez eu. Asta sunt convinsă că poate să facă domnul Ioniţă. Eu i-am promis că nu voi comenta decizia personală a dânsului de solicitare a încetării împuternicirii şi cred că o va face. Aşa cum îl cunosc, va explica de ce a făcut această solicitare", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, la Antena 3.

Reacţia ministrului Afacerilor Interne a venit în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii potrivit cărora Cătălin Ioniţă ar fi vizat de un dosar penal.

Ministerul de Interne a anunţat, marţi, că noul şef al Poliţiei Române este Ioan Buda după ce Cătălin Ioniţă a cerut, din motive personale, încetarea împuternicirii în funcţia de inspector general al Poliţiei Române.

Cătălin Ioniţă a fost numit la conducerea IGPR pe 17 ianuarie 2018 pentru o perioadă de 6 luni, în urma scandalului dintre Carmen Dan şi Mihai Tudose. Iniţial, Carmen Dan i-a cerut lui Mihai Tudose schimbarea din funcţie a şefului de atunci al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, în contextul scandalului poliţistului pedofil. Mihai Tudose a acuzat-o însă pe Carmen Dan că l-a minţit când i-a spus că Ioniţă a acceptat să fie noul şef al IGPR şi i-a cerut atunci demisia. Carmen Dan nu a demisionat însă, ba chiar a anunţat, după o zi, că are acceptul lui Ioniţă pentru funcţie. Ulterior, PSD i-a retras sprijinul lui Mihai Tudose din fruntea Guvernului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO